Patriarhul Ioan al Antiohiei: Dacă pacea oamenilor nu este asociată cu pacea lui Dumnezeu este pură falsitate

Preafericitul Părinte Ioan al Antiohiei vorbeşte despre pace în scrisoarea pastorală de Crăciun şi atrage atenţia că dacă această virtute regăsită în rândul oamenilor „nu este asociată cu pacea lui Dumnezeu este pură falsitate”.

Preafericirea Sa explică faptul că, „în ciuda tuturor circumstanțelor, inima omului este dispusă instinctiv să caute liniște și pace”, iar „pacea pe pământ este voința și plăcerea lui Dumnezeu”.

Patriarhul Ioan evidenţiază că „slava lui Dumnezeu se reflectă, în cel mai înalt mod, în pacea de pe pământ” şi precizează că „oamenii pot vedea slava lui Dumnezeu în măsura în care sunt capabili să simtă pacea divină în profunzimea lor și în relația lor cu alți oameni de pe pământ”.

Folosind o exprimare plastică, Preafericirea Sa se referă la pace ca la „o fereastră prin care oamenii pot privi şi admira slava dumnezeiască”.

Patriarhul Antiohiei se roagă în scrisoarea pastorală ca Dumnezeu să aducă pacea Sa peste Orient, dar şi peste întreg globul pământesc.

„Ne rugăm pentru pacea din Siria, pentru stabilitatea Libanului, Irakului şi a altor state din Est, pentru Palestina şi pentru capitala Ierusalim, care au rămas şi vor rămâne în inimile noastre capabile să reziste în faţa tuturor greutăților”, precizează Patriarhul Antiohiei.

Conducătorul Bisericii Ortodoxe a Antiohiei reaminteşte şi de cei doi episcopi răpiţi, dar şi de cei daţi dispăruţi sau trecuţi la cele veşnice în urma conflictelor armate.

„Ne rugăm pentru întoarcerea celor răpiţi, inclusiv pentru fraţii noştri, Episcopii de Alep Youhanna Ibrahim şi Boulos Yazigi, a căror situaţie aduce multă întristare fiecărui creştin, musulman şi cetăţean din Est, şi fiecărei inimi care tânjeşte după pace”, spune Preafericirea Sa.

Totodată, Patriarhul Ioan subliniază că rugăciunile se îndreaptă şi pentru „toţi refugiaţii, pentru cei strămutaţi şi cei dispăruţi”.

„De asemenea, ne rugăm Domnului cel Atotputernic pentru cei care au trecut la cele veşnice în speranţa Învierii şi a vieţii veşnice”, spune Preafericirea Sa.

În finalul scrisorii, Patriarhul Antiohiei urează fiecărui om să facă din inima sa „o peşteră pentru Împăratul Salvei”.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente