Patriarhul Ecumenic la Mănăstirea Vatoped după 30 de ani de la ultima vizită

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vizitat luni Mănăstirea Vatoped, aceasta fiind ultima destinație a Sanctității Sale din cadrul pelerinajului de 3 zile în Sfântul Munte Athos.

Patriarhul Bartolomeu a mers la Vatoped după 30 de ani de la ultima vizită efectuată acolo în calitatea de Mitropolit al Filadelfiei și Calcedonului.

Sanctitatea Sa a fost primit la mănăstirea care se află pe locul al doilea în ierarhia Sfântului Munte de Arhimandritul Efrem, starețul așezământului.

Guvernatorul civil al Sfântului Munte Athos, Athanasios Martinos, a fost de asemenea prezent în timpul vizitei Patriarhului Ecumenic la Vatoped, împreună cu Ministrul adjunct de Externe al Greciei Antonis Diamataris și alte autorități, informează Orthodoxia News Agency.

Patriarhul Ecumenic a fost întâmpinat după tradiție la poarta mănăstirii, apoi a fost oficiată o slujbă de Te Deum în naosul bisericii principale.

În cadrul unei ceremonii restrânse, Starețul Efrem Vatopedinul i-a acordat Patriarhului Bartolomeu titulatura onorifică de „Ctitor spiritual al Mănăstirii Vatoped”.

Ceremonia de acordare a titlului de „Ctitor al Mănăstirii Vatoped” Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Foto credit: Romfea

Părintele Stareț Efrem a mărturisit că acordarea acestei distincții Sanctității Sale a fost o dorință mai veche și o poruncă a Părintelui Iosif Vatopedinul. Părintele Iosif a vrut astfel să-i fie recunoscător Patriarhului Bartolomeu pentru că a susținut cu multă fermitate ca mănăstirea să devină una de obște.


Sanctitatea Sa a vizitat Sfântul Munte în contextul aniversării a 200 de ani de la finalizarea construcției catedralei de la Mănăstirea Xenofont.

Dumnică, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos la Karyes, Patriarhul Ecumenic a anunţat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe a patru monahi aghioriţi.

Foto credit: Orthodoxia News Agency


Știri recente

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități, aflate într-o situație umanitară…