Patriarhul Ecumenic la Forumul despre sclavia modernă: Tăcerea și acceptarea pasivă a situației actuale nu mai sunt permise

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a participat în perioada 5-8 ianuarie 2019 la a treia ediţie a Forumului despre sclavia modernă care s-a desfăşurat la Istanbul, unde a susţinut că „tăcerea și acceptarea pasivă a situației actuale nu mai sunt permise”.

Ca şi ediţiile anterioare, întâlnirea a avut scopul de a reuni eforturile participanţilor pentru a elimina toate formele vizibile și invizibile ale sclaviei care în prezent afectează aproximativ 46 milioane oameni de pe mapamond.

La această întrunire și-au adus contribuția experți, practicanți instituționali, factori de decizie politică din mediul internațional, guvernamental și din asociații non-guvernamentale care au legătură cu Patriarhia Ecumenică.

În cuvântul de deschidere, Sanctitatea Sa a atras atenția asupra faptului că deși „mesajul Evangheliei este unul al dreptății, egalității și al adevărului”, cu toate acestea „după multe secole de progres și avansare, trăim încă într-o lume în care nedreptatea și sclavia continuă să se dezvolte”, se arată în mesajul publicat pe pagina oficială de facebook a Patriarhiei Ecumenice.

Patriarhul Bartolomeu a îndemnat la unirea eforturilor „pentru eradicarea sclaviei moderne în toate formele ei, în întreaga lume și pentru totdeauna”.

În acest context, Patriarhul a atenţionat că pentru atingerea ţelului de mai sus nu trebuie luptat numai în direcţia sclaviei moderne, ci şi împotriva factorilor care o menţin: deificarea profitului, consumismul, discriminarea, rasismul, sexismul și egocentrismul.

Patriarhul Ecumenic şi-a exprimat convingerea că Bisericile și religiile pot avea o contribuție crucială la rezolvarea tuturor problemelor sociale contemporane și, implicit, a sclaviei.

„Bisericile creștine și alte religii pot să cultive spiritul păcii, reconcilierii și solidarității nu numai prin dialog și cooperare între ele, ci și prin sprijinul la nivel socio-politic și al societății civice a tuturor inițiativelor și mișcărilor pentru protecția demnităţii umane și a drepturilor fundamentale”, a evidenţiat Sanctitatea Sa.

Prima conferință de acest gen a avut loc în Istanbul în februarie 2017, fiind intitulată „Păcatele dinaintea ochilor noştri”.

A doua conferință, „Probleme vechi în noua lume”, s-a desfăşurat în Buenos Aires în luna mai a anului 2018.

Foto Credit: Facebook / Ecumenical Patriarchate

Comentarii Facebook


Știri recente