Patriarhul despre rolul jurnalistului: liant comunitar, imparţial şi independent, dar constructiv în spațiul public

Patriarhul Daniel a subliniat în mesajul transmis joi la Gala Centenarului Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România faptul că „profesia de jurnalist are o importanţă aparte în funcţionarea organismului social, prin asumarea rolului de liant comunitar, imparţial şi independent, dar așteptat să fie constructiv în spaţiul public, traversat adesea de furtuni şi incertitudini”.

Patriarhul României citează în acest sens viziunea unuia dintre mentorii Preafericirii Sale, Pr. Dumitru Stăniloae:

Ziarul trebuie să aibă orizontul larg, armonios şi să respecte temeliile morale, absolut necesare pentru existenţa sănătoasă a mulţimilor. Poate se va ajunge odată la acea stare, când cel ce vrea să devină ziarist va trebui să fi dat probe puternice nu numai de destoinicie stilistică, ci de credinţă tare şi de moralitate neclintită”.

„Privim cu respect către toţi jurnaliştii de la instituţiile media publice sau private care îşi fac datoria cu onestitate şi profesionalism”, a adăugat Părintele Patriarh invitând pe toți cei care doresc să cunoască, de la sursă, proiectele şi activităţile Bisericii să mențină legătura cu Biroul de Presă și cu întreg centrul media al Patriarhiei Române.

Față de Uniunea Ziariștilor Profesioniști, care a aniversat centenarul, Patriarhul și-a exprimat aprecierea pentru eforturile „de a aduna într-un cadru asociativ jurnalişti din diferite generaţii şi de a cultiva demnitatea şi responsabilitatea unei profesii care a avut şi poate avea o contribuție majoră la bunul mers al societății”.

Citește mesajul integral intitulat „Valorile creştine şi jurnalismul de responsabilitate socială

Foto credit: Shutter Stock

Comentarii Facebook


Știri recente