Patriarhul Daniel: Starea firească, binecuvântată și sănătoasă a comportamentului uman este facerea de bine

„Evanghelia ne arată că starea firească, binecuvântată și sănătoasă a comportamentului omului este facerea de bine, nu facerea de rău”, a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica rostită duminică la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

Preafericirea Sa a explicat Evanghelia despre iubirea vrăjmașilor, în care este redat un fragment din Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos.

„Această Evanghelie este plină de înțelesuri duhovnicești și ea are ceva cu totul neobișnuit, și anume că schimbă toată gândirea antică, păgână, dar și gândirea populară izvorâtă din Vechiul Testament”.

Dacă legea de până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos spunea că aproapele trebuie iubit și vrăjmașul urât, „Mântuitorul Iisus Hristos aduce o schimbare de atitudine, în locul urii față de vrăjmaș legea nouă aduce iubirea față de vrăjmaș”.

„Prin aceasta, Domnul Iisus Hristos i-a întrecut pe toți legiuitorii din istoria omenirii, pentru că niciun legiuitor nu a poruncit vreodată ca omul să iubească pe vrăjmașii săi”.

Să facem binele

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat îndemnul Mântuitorului de a ne comporta cu oamenii la fel cum ne așteptăm ca ei să se comporte cu noi.

„Firea omenească păcătoasă amestecă virtutea cu păcatul și bunătatea cu răutatea. De aceea Mântuitorul Iisus Hristos arată deosebirea între firea omului păcătos și comportamentul omului sfânt sau milostiv și drept”.

„Mântuitorul spune în Evanghelia de astăzi: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. El nu zice, faceți ceea ce vă fac oamenii, ci zice precum voiți să vă facă oamenii, adică oamenii vor ca semenii lor să le facă bine, să se poartă frumos cu ei, să-i respecte, să-i ajute, să-i împrumute, să-i ierte, să le acorde cinste ca unor ființe raționale, iubite și binecuvântate de Dumnezeu”.

„Domnul Iisus Hristos spune de fapt că trebuie să săvârșim numai binele, să nu facem oamenilor răul pe care ni-l fac ei, ci doar ceea ce dorim noi să ne facă ei, adică binele”.

„Apoi precizează Domnul Hristos că dacă iubim doar pe cei ce ne iubesc, ne asemănăm păcătoșilor și nu ne deosebim cu nimic de aceștia. Dacă împrumutăm pe cei care ne-au împrumutat, dacă facem bine numai celor ce ne fac bine, atunci nu progresăm spiritual”.

Părintele Patriarh a adăugat: „Pentru că nu depășim egoismul firii umane posesive sau firii umane căzute în păcat. Adică starea aceasta a naturii umane, care a căzut prin îndepărtarea de Dumnezeu, prin neascultare față de Dumnezeu și prin centrarea existenței nu pe Dumnezeu, ci pe omul însuși”.

Starea firească

Preafericirea Sa a explicat că prin porunca de a-i iubi pe vrăjmași, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să readucă firea umană căzută la firesc, „așa cum a fost ea înainte de căderea în păcate, stare care reflecta iubirea milostivă, sfântă a Creatorului.

„Astăzi, firea umană căzută, care a devenit a doua natură, ca și comportament, nu mai are percepția firescului dinainte de cădere, ci a firescului natural, după căderea în păcate. De aceea nu ni se pare firesc să-i iubim pe cei care ne urăsc și să le dorim bine vrăjmașilor noștri”.

„Firescul acesta al naturii umane căzute nu mai este identic cu firescul naturii umane create după chipul lui Dumnezeu, din cauza căderii omului în acest egocentrism și anume existența sa nu mai este centrată permanent pe comuniunea cu Dumnezeu, ci pe uitarea lui Dumnezeu și pe comportamentul egoist și posesiv față de semeni, sau egoist și agresiv față de semeni”.

Patriarhul României a adăugat: „Domnul Iisus Hristos vrea să ne învețe că numai omul bun și generos sau milostiv în mod constant se manifestă ca fiind creat după chipul lui Dumnezeu cel bun și milostiv. Numai bunătatea sau dărnicia este profund umană, nu răutatea”.

„Chiar dacă foarte mulți oameni din lume sunt egoiști și răi, nu se află în starea sănătoasă a naturii umanei. Răutatea oamenilor, chiar dacă a devenit a doua natură și este mult răspândită în lume, aceasta nu este conformă cu chipul lui Dumnezeu în om. Numai bunătatea sau dărnicia, ca iubire milostivă și iertătoare, este conformă cu chipul Lui Dumnezeu cel bun și milostiv”.

Să fim milostivi

Evanghelia despre iubirea vrăjmașilor se încheie cu îndemnul „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este”.

„Acest îndemn înseamnă că numai bunătatea smerită și darnică este starea sănătoasă sau sfântă a vieții creștine. Hristos Domnul ne învață că natura sănătoasă spiritual este natura umană curățită de patimi egoiste și sfințită prin harul iubirii milostive”.

Preafericirea Sa a încheiat cuvântul cu îndemnul: „Să ne rugăm Mântuitorul Iisus Hristos să ne ajute să împlinim porunca iubirii față de vrăjmași cu ajutorul Său!”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Duminică, 29 septembrie 2024. Foto credit: Ziarul Lumina

Foto credit: Basilica.ro


Știri recente