Patriarhul Daniel: Mântuitorul Iisus Hristos îi încredințează misiunea recunoștinței omului demonizat pe care l-a vindecat

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reflectat duminică la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos către omul demonizat pe care l-a vindecat: „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8:39).

„Iisus Hristos a transformat un om chinuit de demoni, un om bolnav, într-un om sănătos și l-a făcut mărturisitor statornic al iubirii milostive a lui Dumnezeu”.

„Mântuitorul Iisus Hristos îi încredințează acestui om misiunea recunoștinței: să spună tuturor cât bine i-a făcut Dumnezeu Care l-a vindecat, l-a eliberat de tirania duhurilor necurate şi i-a redat demnitatea de om liber şi întreg la minte”, a subliniat Preafericirea Sa.

Biserica, locul unde se aduce recunoştinţa

Patriarhul României a precizat că locul în care suntem chemaţi în fiecare duminică şi sărbătoare să împlinim această misiune a recunoştinţei faţă de binefacerile primite de la Dumnezeu este Biserica.

„Cea mai înaltă activitate a Bisericii, cea mai solemnă şi cea mai sfântă este Sfânta Recunoştinţă sau Sfânta Euharistie. În limba greacă, euharistia înseamnă recunoştinţă sau mulţumire”.

Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, si ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru. Aceasta este cântarea prin care noi ne apropiem de culmea sfintei liturghii euharistice, de mulţumire, de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru însuşi faptul că există lumea, pentru că nu era obligatoriu, pentru că însuşi faptul că existăm noi în viaţă, pentru că nu era obligatoriu să existăm, pentru însuşi faptul că primim lumina soarelui, respirăm aerul şi folosim apa şi roadele pământului pe care nu noi le-am creat, ci le-am primit în dar şi le primim în dar de la Dumnezeu Creatorul”.

„Pentru toate aceste binefaceri ale existenţei însăşi noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să spunem cât bine ne-a făcut Dumnezeu”.

„De aceea, în timpul Sfintei Liturghii euharistice, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile cunoscute şi necunoscute, adică de care suntem conştienţi şi pe care nu le cunoaştem. Toate acestea sunt inspirate din Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos când El cere oamenilor să exprime recunoştinţă faţă de binele pe care l-au primit de la Dumnezeu”, a adăugat Patriarhul României în predica rostită în Biserica Parohiei Mierlari din Protoieria Ilfov Sud.

”În Biserică ne pregătim pentru învierea cea de obşte

Patriarhul Daniel s-a aflat duminică în Parohia Mierlari pentru a resfinți lăcașul de cult.

„În această biserică pe care o resfinţim astăzi, noi în mod deosebit aducem mulţumire lui Dumnezeu. Desigur, aducem mulţumire lui Dumnezeu şi în casele noastre dimineaţa şi seara, în rugăciunile noastre particulare, dar împreună, toată parohia, toată obştea aducem mulţumire lui Dumnezeu în biserică. De aceea, biserica este anticamera Împărăţiei Cerurilor, laboratorul Învierii, după cum spun Sfinţii Nicolae Cabasila şi Maxim Mărturisitorul”.

„Aici pregătim învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat prin pocăinţă, prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi prin Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Tot aici ne pregătim pentru învierea cea de obşte, aşa cum mărturisim în Crez”.

„Biserica pe care o resfinţim astăzi este locul în care cerul coboară pe pământ pentru ca pământenii să fie duhovniceşte ridicaţi la ceruri. Sfinţirea bisericii este un act de mare binecuvântare pentru localitatea respectivă, dar şi pentru toţi oamenii care participă la sfinţirea sau resfinţirea unei biserici. Taina aceasta a bisericii ca anticameră a Împărăţiei Cerurilor este bine şi profund reflectată în slujba de sfinţire a bisericii”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Motivul principal al vindecării omului demonizat

Preafericirea Sa a prezentat în cuvântul său şi motivul principal pentru care Iisus Hristos l-a vindecat pe demonizatul din ţinutul Gherghesenilor.

„Motivul principal este acela că Mântuitorul Iisus Hristos a vrut să arate că sufletul unui om are o valoare infinită. Sufletul fiecărui om este mai mare decât toate bunurile materiale din lumea aceasta, că valoarera infinită a fiecărui om în fața lui Dumnezeu este mai mare decât toate turmele de porci, oi sau animale și toate obiectele de valoare din această lume”.

„Știm acest lucru din cuvintele Mântuitorului Hristos care spune: ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul său sau ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul său”.

„Tot universul material nu este mai valoros decât sufletul unui singur om. Deci, eliberând de demoni pe acest om, Mântuitorul a vrut să ne arate cât de valoroasă este ființa umană, pe care El a venit să o mântuiască, să o elibereze de păcat, de moarte, de demoni și să-i dăruiască viață veșnică”.

Mai multe imagini de la eveniment în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica 

Comentarii Facebook


Știri recente