Patriarhul Daniel la începutul Triodului: Nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu

Patriarhul Daniel a spus la începutul Triodului că Duminica Vameşului şi Fariseului este mai ales un îndemn la rugăciune smerită.

„Nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci numai rugăciunea smerită, făcută întru umilinţă”: oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 18:14).

Altfel zis, rugăciunea care înalţă este rugăciunea făcută cu smerenie, prin recunoaşterea limitelor şi a greşelilor noastre, iar rugăciunea care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu şi ne dăunează spiritual este rugăciunea făcută cu mândrie, laudă de sine şi supraapreciere, a spus Patriarhul României.

În prima duminică a Triodului, 09 februarie 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală.

Din descrierea care apare în evanghelie cu privire la poziţia fizică şi atitudinea în timpul rugăciunii a vameşului şi a fariseului, reiese că rugăciunea de pocăinţă nu este numai o lucrare a sufletului, ci deodată „o lucrare duhovnicească a sufletului şi a trupului”.

„Urmând pilda vameşului păcătos, dar smerit, în perioada postului şi noi creştinii facem multe metanii sau închinăciuni, aplecând privirea şi trupul spre pământ, ca semn de smerenie şi de pocăinţă, recunoscând astfel că păcatul ne trage spre cele pământeşti şi spre moarte, însă mila sau harul lui Dumnezeu şi iertarea Lui ne ridică spre cele cereşti, adică spre lumina vieţii veşnice”.

Patriarhul a subliniat că evanghelia reflectă că fariseul este un om drept, dar mândru, în timp ce vameşul este un om păcătos, dar smerit.

„Prima concluzie pe care o putem trage la auzirea acestei Evanghelii este aceea că Dumnezeu preferă un păcătos smerit unui drept mândru”, a spus Părintele Patriarh.

„Totuşi”, a continuat Patriarhul Daniel, cântările Triodului care se referă la Evanghelia acestei duminici „lasă să se înţeleagă că preferinţa lui Dumnezeu pentru smerenie nu înseamnă aprobarea păcatelor vameşului şi nici nesocotirea faptelor bune ale fariseului”.

„Din acest motiv, Cartea Triodului ne îndeamnă să imităm virtuţile sau faptele bune ale fariseului și în același timp să cultivăm smerenia vameşului. Aşadar, Biserica ne îndeamnă, în același timp, la fapte bune şi la multă smerenie”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a enumerat cele patru duminici pregătitoare pentru Postul Mare, după care a spus că fiecăreia dintre acestea îi corespunde câte o lucrare mare.

„Rugăciunea smerită, pocăința sinceră, milostenia generoasă și postirea sau înfrânarea” sunt, potrivit Preafericirii Sale, cele patru lucrări mari aferente celor patru duminici.

Întrucât ne aflăm în prima duminică a Triodului, Patriarhul L-a rugat pe Dumnezeu ca această zi „să fie un început temeinic pentru rugăciunea smerită care cuprinde în ea rugăciunea pentru toți oamenii, deoarece Dumnezeu dorește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2:4).

Foto credit: arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente