Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a distins pe membrii Casei Regale a României cu Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, luni, 5 decembrie.
Patriarhul Daniel a acordat distincţia Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, precum şi Altețelor Lor Regale Principele consort Radu al României şi Principesele Sofia şi Maria, infomează Ziarul Lumina.
Evenimentul a avut loc în Reşedinţa Patriarhală.
În timpul întâlnirii, a fost evocată personalitatea ultimului Rege al României, Mihai I, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit cinci ani.
Patriarhul Daniel le‑a dăruit membrilor Casei Regale mai multe volume din Noul Testament în ediţie bilingvă, română şi greacă, apărut la Editura Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, respectiv, Albumul monografic „Slujind «unitatea Duhului întru legătura păcii». 15 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel al României”.
Membrii Casei Regale a României i-au mulțumit Patriarhului României pentru primire şi pentru distincții şi i-au oferit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române un tablou cu Regele Mihai I al României şi soția sa, Regina Ana.
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu
Urmăreşte-ne pe Twitter:@agentiabasilica