Patriarhul Daniel explică unde și cum Îl întâmpină creștinii pe Hristos în viața lor

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului „cheamă pe toți care încred în Hristos la întâmpinarea lui Hristos”, a spus Patriarhul Daniel vineri. Preafericirea Sa a explicat cum și unde îl întâmpină creștinii pe Hristos în viața lor.

Această sărbătoare „este plină de semnificații pentru istoria mântuirii, dar și pentru viața creștinului, care se întâlnește cu Dumnezeu în Iisus Hristos, Care-l întâmpină pe Dumnezeu și care este întâmpinat de Dumnezeu”, a spus Patriarhul României.

„Cum Îl întâmpină oamenii pe Hristos? Prin credință, prin rugăciune, prin sărutarea icoanei Lui și a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, așa cum s-au dus ei la Templu, prin ascultarea Evangheliei lui Hristos și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, dar și prin împlinirea poruncilor iubirii lui Hristos, după cum ne spun Sfinții Părinți”, a explicat Preafericirea Sa.

„De pildă, Sf. Marcu Ascetul spune că, atunci când împlinim poruncile lui Hristos, adică iubim pe Dumnezeu și pe aproapele, noi rămânem în Hristos și Hristos rămâne în noi. Acestea sunt trepte duhovnicești de întâlnire sau întâmpinare a lui Hristos, de întâlnire cu Hristos.”

„Ca atare, noi Îl întâmpinăm pe Hristos unde? Pretutindeni, dar în mod deosebit în biserică, în modul cel mai solemn și sfânt, evreul se întâlnea cu Dumnezeu în Templu.  Noi ne întâlnim cu Dumnezeu acolo unde El este cel mai mult chemat în rugăciune, anume în biserică”,  a adăugat Patriarhul Daniel.

Îmbisericirea creștinilor continuă întreaga viață

Aducerea la Templu a Pruncului Iisus la 40 de zile de la naștere este continuată în practica familiilor creștine.

„Ideea aceasta de a aduce pruncul la 40 de zile, de a-l boteza și apoi de a-l îmbiserici, de a-l face membru activ, prezent prin rugăciune, prin tot ceea ce se receptează din evlavia comunității bisericești, îmbisericirea aceasta, este preluată din Vechiul Testament, din această venire a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus la Templu, fiind, desigur, însoțiți de Sf. și Dreptul Iosif, tatăl adoptiv al Pruncului Iisus”, a explicat Preafericirea Sa.

„Deci această sărbătoare a Întâmpinării Domnului a dat în Biserica Ortodoxă practica Botezului Mirungerii și Împărtășirii pruncilor nou-născuți, dar și această frumoasă binecuvântare numită îmbisericirea.”

„Noi trebuie permanent să ne îmbisericim, să devenim mai intens rugători, ascultători ai cuvântului lui Dumnezeu, împlinitori ai poruncilor Lui și săvârșitori de fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire”, a încheiat Patriarhul României.

Evanghelia sărbătorii tâlcuită de Patriarhul Daniel

„Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel.”

  • Vechiul Testament a fost o perioadă de așteptare a lui Mesia.
  • Dreptul Simeon a văzut în Pruncul Sfânt „unirea omului cu Dumnezeu în Cel Ce este Dumnezeu unit cu firea omenească”.
  • Numele de Iisus „înseamnă Dumnezeu mântuiește sau Dumnezeu este Mântuitor”.

„Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.”

  • o „distincție între două părți diferite ale poporului Israel: cei ce L-au respins și cei ce L-au primit pe Mântuitorul Iisus Hristos”.

„Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.”

  • Sabia simbolizează „durerea mamei care vede pe propriul său Fiu răstignit pe cruce și mor pe Cruce”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat vineri la Sfânta Liturghie în paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente