Patriarhul Daniel: Este foarte necesară multiplicarea instituțiilor de îngrijiri paliative

„Este foarte necesară multiplicarea instituțiilor de îngrijiri paliative, nu numai în mediul urban, ci și în mediul rural. Noi avem aici, în București, un centru de îngrijiri paliative foarte modern, dar e prea puțin. Există unul la Cluj, mai există încercări pe ici pe colo, dar trebuie fiecare eparhie să aibă cel puțin un centru de îngrijiri paliative”, a spus Patriarhul în ajunul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Subiectul a fost abordat la Palatul Patriarhiei în cadrul momentului aniversar prilejuit de împlinirea a 13 ani de patriarhat.

Pe lângă urările adresate, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, i-a spus Patriarhului Daniel despre viitorul „Program Operațional de Incluziune și Demnitate Socială” care va fi implementat în perioada de programare 2021-2027. Cu o alocare de 3,5 miliarde de euro, programul este dedicat sprijinirii persoanelor fără posibilități materiale, celor cu dizabilități și vârstnicilor.

Este foarte necesar acest program, a spus Patriarhul exprimând recunoștință pentru faptul că „mulțimea activităților filantropice ale Bisericii, în mare parte, a fost susținută de către autoritățile locale, județene și, în mod special de autoritățile centrale prin Secretariatul de Stat pentru Culte, dar și prin alte ministere”.

„Bătrânii care au lucrat o viață întreagă au nevoie de iubirea noastră, de respectul nostru și de un sfârșit creștinesc pe care noi îl cerem în rugăciuni în fiecare zi”, a subliniat Preafericirea Sa.

Demnitatea umană în centrul atenției Bisericii

Părintele Patriarh a spus că actualmente „există tentația individualistă-materialistă de a măsura valoarea persoanei după eficiența ei imediată productivă”.

„Biserica însă are alte criterii. Mântuitorul Iisus Hristos spune: ‹Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă – materială – dacă-și pierde sufletul său?› Sufletul fiecărui om valorează mai mult decât toate galaxiile, decât întreg universul material”.

„De aceea, modul de a pregăti sfârșitul creștinesc pentru cei care se află în suferință și într-o stare terminală a vieții lor contează mult. Nu e vorba aici de eficiență, ci de demnitate. Această dimensiune a demnității umane, a valorii unice și eterne a fiecărei persoane este centrul atenției Bisericii”.

„Știința a dovedit că nu există două persoane identice. (…) De ce? Fiindcă fiecare persoană are o relație unică și inconfundabilă cu Dumnezeu Creatorul. Fiecare persoană este în mod unic responsabilă pentru modul său de viețuire în istorie. Și pentru că e unică, unică este și valoarea, unică este și responsabilitatea”.

Europa e dominată de un umanism secularizat

Patriarhul României a atras atenția că aceste programe apar umanitar-umaniste, dar „încă Europa e dominată de un umanism secularizat”.

„Însă acest umanism a fost de origine iudeo-creștină”, a semnalat Preafericirea Sa amintind că cei care au redactat Carta Drepturilor Omului au spus că s-au inspirat „de la Profeți și din Evanghelie”.

„Totdeauna, în cooperarea dintre Stat şi Biserică, instituţiile care rezultă din această cooperare trebuie motivate nu doar pe o modă a zilei, sau faptul că s-au cerut bani pentru acest program și trebuie cheltuiți, ci că sunt cate și instituţii de cultivare a demnităţii umane, dar şi a comuniunii între generaţii”.

„Toate aceste lucrări de cooperare sunt necesare, dar în același timp trebuie să arătăm și latura lor spirituală, nu doar cea pur socială. Motivația noastră vine din Sfânta Scriptură și din viețile sfinților”.


Ziua Internațională a persoanelor vârstnice este marcată anual în data de 1 octombrie. A fost instituită în 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

Foto: Patriarhul Daniel discută cu un vârstnic la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Bucureşti. ©Basilica.ro


Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente