Patriarhul Daniel amintește: Biserica Vlaherne, unde s-a arătat Maica Domnului, a aparținut păstorilor vlahi

Duminică, de sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, Patriarhul Daniel a amintit că Biserica Vlaherne, unde s-a arătat Fecioara Maria, „a fost la origine a păstorilor vlahi, care mergeau în diferite părți ale Balcanilor cu turmele de oi”.

Acesta este motivul pentru care, de câțiva ani, Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu a hotărât să se săvârșească Sfânta Liturghie în limba română la Biserica Vlaherne în data de 1 octombrie. Biserica din Vlaherne este un important punct de pelerinaj pentru români, a menționat Preafericirea Sa.

În predica rostită la Paraclisul Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a relatat minunea care este amintită de „Acoperământul Maicii Domnului”, sărbătoare destul de populară mai ales în tradiția slavă, dar și în cea a Bisericii Ortodoxe Române.

„În Biserica Vlaherne de la Constantinopol, în timpul împăratului bizantin Leon cel înțelept, care a împărățit între anii 886 și 912, într‑o sâmbătă spre duminică s‑a făcut rugăciune de priveghere. La un moment dat, Sfântul Andrei, un nevoitor și rugător, și ucenicul său, Epifanie, au văzut‑o pe Maica Domnului stând deasupra credincioșilor în biserică, fiind însoțită de o mulțime de îngeri și de sfinți. Cei mai apropiați de ea erau Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Teologul sau Evanghelistul”.

„Maica Domnului se ruga pentru toți cei care erau în biserică și pentru întreaga lume. În sinaxar se spune că din mâini avea peste popor întins un acoperământ luminos, anume acoperământul protector al tuturor celor care se roagă lui Dumnezeu”.

„Acest acoperământ al Maicii Domnului era, de fapt, rezultatul rugăciunilor ei adresate către Fiul ei”, a subliniat Patriarhul Daniel.

Patriarhul României a vorbit, de asemenea, și despre textul evanghelic duminical – un fragment din Predica de pe munte despre iubirea vrăjmașilor.

Părintele Patriarh a subliniat că aceasta era o nouă învățătură față de cea de până la Mântuitorul. „În mentalitatea iudaică circula îndemnul să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău”.

„Iubirea de vrăjmași, o poruncă greu de împlinit”

„Iubirea de vrăjmași este o poruncă nouă, greu de împlinit, pentru că, în general, omul păcătos și egoist uită repede și pe cei care i‑au făcut bine. Cu atât mai dificil este pentru el să‑i iubească pe cei care i‑au făcut rău. Adesea, se uită facerea de bine, dar se ține minte tot ce a fost rău împotriva noastră, orice cuvânt și faptă”, a explicat Preafericirea Sa.

„Ceea ce ne cere Mântuitorul pare în contrast cu obișnuința oamenilor, dar, de fapt aceasta este starea normală a omului: de a nu răspunde la răutate cu răutate, ci cu bunătate pentru că ‹Dumnezeu este bun și cu cei nemulțumitori și răi›. Iar dacă omul este bun și cu cei care sunt răi atunci el arată bunătatea lui Dumnezeu prezentă și lucrătoare în el”.

Prin aceasta, omul ajunge „asemenea lui Dumnezeu cel milostiv, iertător, bun și sfânt”, a spus Patriarhul Daniel.

Părintele Patriarh a subliniat dificultatea punerii în practică a acestei porunci divine și a spus că ea poate fi făcută în etape: întâi iertarea, apoi iubirea.

„Mai întâi se face un efort de a ierta pe cei care ne sunt dușmani sau ne urăsc. Aceasta înseamnă pomenirea lor în rugăciune și cererea ca Dumnezeu să le schimbe comportamentul, modul de a gândi și de a făptui”.

Citește și Firesc și nefiresc: Patriarhul Daniel despre iubirea celor ce ne fac rău

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente