Patriarhul Daniel a transmis un mesaj la înmormântarea preotului militar Constantin Țanu

Părintele Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj pentru slujba de înmormântare a părintelui Constantin Țanu, preot militar, fost Inspector General și Șef al Secției Asistență Religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Slujba a fost oficiată la biserica ctitorită de Părintele Constantin Țanu în incinta Statului Major al Forțelor Terestre din București.

Text integral:


Slujitor harnic al Bisericii şi militar loial în Armata Româ

Preotul Constantin Țanu (1959-2024)

Am aflat cu multă întristare de trecerea din acestă viață, în dimineața zilei de 27 aprilie 2024, a părintelui Constantin Țanu, preot militar pensionar, fost Inspector General şi Șef al Secției Asistență Religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Părintele Constantin Țanu s-a născut în ziua de 4 aprilie 1959, în comuna Drăgănești, județul Galați, în familia drepcredincioșilor Ilie și Vasilica. A avut un frate mai mic, Eugen, trecut la cele veșnice acum trei ani.

După frecventarea școlii primare, gimnaziale și a Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, părintele Constantin Țanu a urmat Facultatea de Teologie (Institutul Teologic de grad Universitar) din București, între anii 1981-1985, precum și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, între anii 1998-2002. În anul 2010 a obținut diploma de doctorat la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din București.

A fost căsătorit cu doamna Lydia-Ioana Țanu.

În luna decembrie a anului 1986 a fost hirotonit preot, de către Preasfințitul Părinte Antim Nica, Episcopul Dunării de Jos. După 10 ani de activitate ca preot paroh la Parohia Braniștea, Protoieria Galați, din Episcopia Dunării de Jos, în anul 1996, a intrat în rândul clerului militar, slujind mai întâi ca preot militar la Brigada „22 Tancuri” București (1996-1998), apoi în cadrul Statului Major al Forțelor Terestre București (1998-2005) și din anul 2005 ca Inspector general și Șef al Secției Asistență Religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Ostenitor jertfelnic al clerului militar, a dat dovadă de râvnă pastorală în lucrarea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu în mediul militar și a ctitorit biserica militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din incinta Statului Major al Forțelor Terestre, sfințită în anul 2001.

Părintele Constantin Țanu a slujit cu credință și devotament, coordonând cu tact și înțelepciune activitatea preoților militari din subordine. A acordat o atenție deosebită pregătirii profesionale continue a preoților militari, fiind un exemplu în acest sens, prin absolvirea a nu mai puțin de cinci cursuri post-universitare în domeniul pastorației în mediul militar, al relațiilor publice și comunicării, al dreptului umanitar internațional, al securității și apărării naționale, iar în anul 2008 a finalizat cu succes cursul NATO pentru capelani militari, în Germania.

Părintele Constantin Țanu a avut o bogată activitate sacerdotală și misionară, împletită armonios cu cea administrativă și gospodărească, un model vrednic de urmat pentru ceilalți preoți militari și pentru personalul militar și civil cu care a colaborat de-a lungul anilor, în toate activitățile desfășurate în cadrul Bisericii și în structurile Armatei României.

În aceste momente de întristare, adresăm familiei îndoliate, colaboratorilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat, un gând părintesc de mângâiere și ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului adormitului robului Său preotul Constantin, în lumina, pacea şi bucuria Preasfintei Treimi!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru toți cei îndoliați,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Pexels

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente