Patriarhul Alexandriei folosește mesajul de Paști ca apel la ajutorarea celor în suferință

Patriarhul Alexandriei a utilizat mesajul de Paști pentru a semnala nevoia de ajutorare a celor în suferință, subliniind că doar fiind alături de aproapele nostru ne manifestăm credința în Înviere.

În mesajul transmis Bisericii Ortodoxe din cuprinsul Africii cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului 2019, Preafericitul Părinte Teodor a scris despre caracterul unic și dinamic al Paștelui și că „întristarea și plângerea fac loc strălucirii luminii dumnezeiești și biruinței Învierii dătătoare de viață” .

El și-a îndreptat atenția către „frații și surorile noastre care sunt în impas financiar în aceste vremuri” și către cei care „sunt pe pragul sărăciei”.

Existența nesiguranței și a altor probleme în lume care afectează puternic standardele de viață privesc întreaga societate și „îi cheamă pe toți la o auto-examinare, la o conștientizare a lipsei și a insuficienței în vederea compasiunii și cooperării”.

Întrucât „în Ortodoxie toți oamenii sunt persoane unice și irepetabile, chipuri ale lui Dumnezeu, indiferent de culoare, limbă, religie și origini culturale”, credincioșii trebuie să slujească cu sinceritate aproapelui, în special celor din nevoi, amintindu-și că Biserica este Trupul lui Hristos și „dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el”.

Cu toate acestea, „în mijlocul întunericului provocat de suferința umană, lumina veșnică a Învierii Mântuitorului strălucește cu o frumusețe nespusă”.

„Respectul și grija pentru cei care sunt în nevoi exprimă în cel mai esențial mod slujirea noastră a lui Hristos cel înviat pentru mântuirea noastră”.

„În plus, înțelegerea durerilor aproapelui nostru și grija pentru ușurarea acestora arată credința noastră în Înviere și iubirea noastră practică”, a scris Patriarhul Alexandriei în încheierea mesajului său pascal.

Foto: Vizita Patriarhului Alexandriei în Katanga. Credit: Patriarhia Alexandriei

Comentarii Facebook


Știri recente