Patriarhul a sfințit racla pentru moaștele Sf. Constantin Brâncoveanu de la Mănăstirea Nechit

Părintele Patriarh Daniel a sfințit joi o raclă pentru Moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu de la Mănăstirea Nechit, județul Neamț.

Slujba a avut loc la paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale în prezența starețului așezământului monahal, Arhim. Zenovie Grigore.

„Această zi este deosebit de semnificativă pentru cinstirea Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Matei, Radu și a sfetnicului Ianache, împreună-pătimitor cu Sfinții Brâncoveni”, a spus Patriarhul României după sfințire.

Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

„Această mănăstire are o mulțime de moaște de sfinți, dar a dorit în mod deosebit să aibă aceste moaște și o raclă voievodală deosebită, astfel încât această nouă raclă, confecționată întru cinstirea Sf. Martir Voievod Constantin Brâncoveanu, este foarte asemănătoare cu racla frumoasă și puțin mai mare de la Biserica «Sf. Gheorghe Nou» din București”, a mai spus Preafericirea Sa.

„Această dorință arată o dragoste deosebită pentru jertfelnicia voievodului și a fiilor său și a sfetnicului Ianache. Este o bucurie mare să scoatem în evidență evlavia poporului român față de sfinții săi, mai ales față de sfinții martiri.”

Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Patriarhul României l-a felicitat pentru inițiativă pe Arhimandritul Zenovie Grigorie, starețul Mănăstirii Nechit, și i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru întreaga activitate pastorală.

Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Fragmentul din sfintele moaște a fost dăruit de Parohia „Sf. Gheorghe – Nou” de la Kilometrul Zero din București, ctitorie a Sf. Constantin Brâncoveanu. Racla a fost confecționată la Atelierele Patriarhiei Române.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente