Pastorale de Crăciun: IPS Casian numește colindele „rugăciuni suave, dulci, calde, armonioase, hrănitoare şi mântuitoare”

Înaltpreasfințitul Părinte Casian a spus în Pastorala transmisă de Crăciun că în contextul Nașterii Domnului putem înțelege importanța colindului, a „celei mai suave, dulci, calde, armonioase, hrănitoare şi mântuitoare rugăciuni, multiplicată, actualizată şi culeasă de la toate momentele Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei”.

Arhiepiscopul Dunării de Jos evidențiază că „aceste bune vestiri, colindele, rezumă împlinirea profeţiilor, Naşterea de la Betleem şi primirea Domnului, nu doar ca amintire a realităţilor de acum două mii de ani, ci ca eveniment actual, real și tainic, personal și comunitar”.

Colindele sunt cel mai autentic dar de Crăciun, „nu doar ca răspuns la darurile Nașterii Domnului, ci și ca semn de preamărire, așa cum a perceput românul să‑L primească pe Domnul în armonii dumnezeiești, în dulcile cântări străbune”, a spus Arhiepiscopul Casian.

Colindul este, va fi şi va dăinui în veşnicie drept răspunsul antifonic al stranei de pe pământ la cea din ceruri, corul îngerilor de sus şi cel al copiilor de pe pământ, uniţi într‑o perfectă simfonie.

Taina Nașterii Domnului și cea a Botezului se face înțeleasă oamenilor prin colinde.

„Învelişul popular al colindelor conduce spre miezul interior al mesajului curat preluat din Evanghelie, din propovăduire, din biserică, spre inimile și trăirea noastră creștinească”, a explicat Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Vezi textul integral.

Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente