Paștile blajinilor

În lunea de după Duminica Sfântului Apostol Toma, în unele sate din țară, în special în Moldova, creștinii mai cinstesc încă „Paștile blajinilor”, o sărbătoare ce nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc, dar pe care oamenii o păstrează cu strictețe, închinând-o celor dragi din familie, trecuți la cele veșnice.

„Este vorba despre o realitate practică a Bisericii, pentru că din Sâmbăta lui Lazăr până luni după Duminica Tomii Biserica a rânduit să nu se facă pomenirea celor adormiți. Începând cu această luni rânduiala se va relua așa cum știu toți credincioșii. Denumirea de Paștile blajinilor este foarte interesantă și frumoasă. Termenul de blajn provine din limba slavonă și înseamnă trecut la Domnul și traducerea în limba română exprimă într-un mod cât se poate de frumos identitatea celor care nu mai sunt trupește lângă noi”, a declarat pentru TRINITAS TV Diac. Asist. Dr. Cosmin Pricop – Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

În unele zone ale țării, creștinii merg la cimitir atât în noaptea de Înviere, cât și de Paștile Blajinilor.

În timpul anului bisericesc există mai multe zile speciale de pomenire a celor adormiți, însemnate ca atare în calendar.

Comentarii Facebook


Știri recente