În cadrul parteneriatului educațional „Lăsați copiii să vină la mine”, micuții de la grădinița specială din cartierul clujean Mănăștur au vizitat vineri, 24 octombrie 2014, biserica parohiei ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Copiii au fost însoțiți de profesoarele Dalia Harasztosi și Maria Weinberger și de psihologul Andreea Goga, desemnate de directoarea grădiniței Ioana Naidin.
În cadrul activității, copiii s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghie, iar la final pr. paroh Dan Hognogi le-a citit o rugăciune de binecuvântare, după care le-a vorbit despre Biserică, ca și loc de închinare și întâlnire cu Dumnezeu. La sfârșit copiii au fost unși cu undelemn sfințit și au primit din partea parohiei câte un mic dar.
Este al patrulea an consecutiv în care se desfășoară parteneriatul educațional „Lăsați copiii să vină la mine”, realizat între parohia ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” și grădinița specială din Mănăștur, potrivit Radio Renaşterea.
În cadrul parteneriatului au loc întâlniri și activități lunare, organizate atât pentru copii, cât și pentru părinți, menite să-i apropie pe cei mici de biserică, iar pe părinți să îi ajute să înțeleagă mai bine cum pot să își ajute copiii lor cu nevoi speciale.