Parteneri în Proiectul European Comenius

Profesorii și elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău sunt implicați în proiectul european multilateral „Comenius – Trăind împreună, ajutându-ne unii pe alții”. În cadrul acestuia, seminariștii au participat, la începutul anului, la o reuniune care a avut loc în orașul Istanbul, Turcia, după cum informează TRINITAS TV.

Au participat elevi și profesori de la licee din Germania, Italia, Slovacia, Polonia, Spania, România și Turcia. Parteneriatul „Comenius” este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul „Învățare pe tot parcursul vieții” și se desfășoară până în 2014.

Proiectul a pornit de la un simpozion european organizat de Seminarul buzoian în toamna anului 2011 și are ca scop principal promovarea voluntariatului în rândul tinerilor elevi seminariști.

Următoarea sesiune de lucru se va desfășura în Italia, în primăvara acestui an.

Comentarii Facebook


Știri recente