Parohia Timișoara Fratelia l-a sărbătorit pe cel mai longeviv enoriaş la împlinirea vârstei de 102 ani

Cel mai longeviv enoriaş al Parohiei Timișoara Fratelia, Ion Dumitraşcu, a fost sărbătorit săptămâna trecută la împlinirea vârstei de 102 ani, informează Mitropolia Banatului.

Mai mulţi reprezentanţi ai parohiei împreună cu părintele arhidiacon Timotei Anișorac l-au viziat sâmbătă pe domnul Ion Dumitraşcu, i-au oferit daruri şi i-au urat ani mulți și binecuvântați în continuare.

Din partea parohiei i-au fost oferite o icoană reprezentând pe Sfântul Ioan Botezătorul, un tort și flori, „în semn de prețuire și apreciere pentru credința nestrămutată”.

„Fratele Ioan Dumitrașcu este un bun credincios al parohiei noastre și un mare rugător. Ne-a urat și dumnealui să ne ajute Dumnezeu să ajungem și noi la anii săi, spunând că și el ne pomenește în rugăciunile sale, atât pe noi preoții, cât și toți credincioșii parohiei noastre”, a precizat arhid. Timotei Anișorac de la Parohia Timișoara Fratelia.

„Suntem binecuvântaţi că avem asemenea credincioși buni în parohia noastră”, a subliniat arhid. Timotei.

Ion Dumitrașcu s-a născut în satul Gogoși Ștefănești, județul Dolj, iar din anul 1947 locuiește în Timișoara.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook


Știri recente