Parohia „Sfânta Treime” Anina – Steierdorf şi-a sărbătorit hramul, luni 1 iunie, a doua zi de Rusalii, când cinstim Sfânta Treime, după cum ne-au transmis Pr. Horia Mailat şi Darius Herea. Sfânta Liturghie a fost oficiată din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, de către părintele ic. stavr. dr. Daniel Alic consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului înconjurat de un sobor de preoţi format din pr. ic. stavr. dr. Nichifor Tănase, pr. ic. stavr. Gheorghe Şuveţi, pr. ic. Gelu Moldovan, pr. Marius Negoiţă, pr. Horia Mailat şi arhid. Vicenţiu Românu.
Parohia „Sfânta Treime” Anina – Steierdorf şi-a sărbătorit hramul

- A trecut la cele veșnice Protos. Ioan Cojan, duhovnic prețuit de credincioșii din zona Alba Iuliei
- Sf. Antim Ivireanul, sărbătorit la Râmnicu Vâlcea: Cuvântul se face punte între oameni și popoare, spune IPS Varsanufie
- Proclamarea locală a canonizării Sfintei Antonina va avea loc la Mănăstirea Tismana: Program













