Parohia românească din Zaragoza a împlinit 20 de ani de la înființare: Credința noastră se verifică prin fapta cea bună

Parohia românească „Adormirea Maicii Domnului” din Zaragoza a aniversat duminică 20 de ani de la înființare.

Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială și le-a vorbit credincioșilor despre Pilda samarineanului milostiv, subliniind faptul că „fiecare om este aproapele nostru”.

„Credința noastră se verifică prin fapta cea bună și nu este suficient să o cunoaștem doar la nivel teoretic. Învățătorul de lege despre care s-a vorbit în evanghelia de astăzi cunoștea foarte bine, din punct de vedere teoretic, ceea ce înseamnă credința, dar trebuia să o pună și în practică. De aceea, Mântuitorul Hristos îl îndeamnă să înfăptuiască cele pe care le știe și același lucru ni-l spune și nouă”.

La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul Spaniei și Portugaliei i-a oferit preotului paroh Aurel Nae Ordinul „Sfântul Apostol Iacob cel Mare”, pentru întreaga activitate pastorală și misionară desfășurată în comunitate.

Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei


Știri recente