Parohia „Nașterea Domnului” din München a marcat, sâmbătă, împlinirea a 50 de ani de la înființare.
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a slujit împreună cu Episcopul vicar Sofian Brașoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului cu ocazia sărbătorii comunității românești din capitala Bavariei.
Mărturie de curaj
În mesajul transmis cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a subliniat importanța istorică și duhovnicească a Parohiei „Nașterea Domnului”, evocând contextul dificil în care aceasta a fost înființată.
„Parohia Nașterea Domnului a fost înființată oficial în anul 1976 de către părintele prof. dr. Mircea Basarab. De la înființare, în toată perioada dificilă dinainte de 1989, parohia a fost încadrată canonic în structurile Bisericii Ortodoxe Române”, a arătat episcopul vicar, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Preasfinția Sa a evidențiat faptul că modul în care parohia a funcționat înainte de anul 1989 reprezintă o mărturie vie de credință și statornicie.
„Felul în care a fost înființată și în care a funcționat în acele vremuri complicate este o mărturie despre credința întemeietorilor, despre dorința lor de a trăi conform identității lor, o mărturie de curaj, de încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu”.
Sprijin din partea Bisericilor
A fost menționat și sprijinul primit din partea Bisericilor ortodoxe surori din München, fără de care existența parohiei ar fi fost dificilă: „Parohia își ține slujbele în Biserica vechi-catolică St. Willibrord de la Sendlinger Tor de 50 de ani”.
„Fără sprijinul Bisericilor surori, înființarea și existența parohiei ar fi fost practic imposibilă”, a precizat Episcopul vicar Sofian Brașoveanul.
„Pentru noi, această aniversare este un prilej de a vedea cum cel care se încrede în Dumnezeu și lucrează după voia Lui se transformă în binecuvântare și izvor de binecuvântare pentru posterioritate”, a conchis Preasfinția Sa.
Vezi și:
Sursa foto: Facebook / Episcopul Sofian Brașoveanul





