Parohia “Nașterea Domnului” din München la ceas aniversar

Parohia „Nașterea Domnului” din München va aniversa în zilele de 15-17 ianuarie 2016, 40 de ani de la înființarea oficială.

După cum a precizat Pr. prot. Alexandru Nan, evenimentele liturgice vor începe de vineri, 15 ianuarie 2016, când un sobor de preoți din Germania, Austria și România vor oficia începând cu ora 17:00 Taina Sfântului Maslu, în biserica vechilor-catolici, unde Parohia „Nașterea Domnului” este găzduită încă de la înființarea ei. Cuvântul de învățătură va fi rostit de către Pr. Prof. Dr. Mircea Ielciu, Prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu.

Duminică, 17 ianuarie 2016, Sfânta Liturghie, va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar înconjurați de un sobor de preoți din celelalte jurisdicții ortodoxe (greci, sârbi, ruși etc.). De asemenea, sunt așteptați mai mulți reprezentanți ai Bisericilor catolică, vechi-catolică și evanghelică, dar și din partea Arbeitsgemeinschaft Christlicher Kirchen din Bayern (Comunitatea de lucru a Bisericilor creștine în Bavaria) și din München. De asemenea, Consulatul General al României din München va trimite un reprezentant la acest moment festiv al parohiei.

După Sfânta Liturghie va urma o agapă, în cadrul căreia va fi prezentat un program artistic de către copiii Școlii parohiale și Corului Parohiei, dar și a unui grup de dansuri folclorice.

* * *

Scurt istoric al Parohiei

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” a fost înființată în anul 1976 de către un grup de credincioși din München sub îndrumarea Pr. prof. dr. Mircea Basarab. Parohia s-a aflat permanent sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române, astăzi făcând parte din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Prima slujbă la München a fost oficiată la 14 iulie 1974, înainte de înființarea oficială a parohiei pe 18 ianuarie 1976, când s-a constituit Adunarea parohială. Tot în ședința din 18 ianuarie a fost alcătuit Statutul parohiei, a fost ales Consiliul parohial și au fost începute demersurile pentru recunoașterea oficială a parohiei. Astfel, la data de 27 ianuarie 1976 autoritățile de stat ale orașului München recunoșteau înființarea acesteia. Pe data de 26 februarie 1976 parohia a intrat oficial sub omoforul Patriarhiei Române, făcând parte din Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală și Meridională, cu sediul la Paris. Scrisoarea de aprobare a înființării parohiei, sosită din partea Patriarhiei Române, conținea și numirea în funcția de paroh a pr. prof. dr. Mircea Basarab. Odată cu înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și de Nord (1994), Parohia „Nașterea Domnului” din München a trecut sub jurisdicția acesteia. De la începuturile ei și până la data de 31 decembrie 2012, parohia a fost condusă de către pr. prof. dr. Mircea Basarab.

Începând cu data de 14 iulie 1974 și până astăzi, toate slujbele și activitățile parohiei au fost găzduite în Biserica „St. Willibrord” (a vechilor catolici) din München, care a devenit astfel și „Biserica noastră”.

În cei 40 de ani de existență, Parohia „Nașterea Domnului”, reprezentată prin preotul paroh, pr. dr. Mircea Basarab, a susținut diverse activități constând în întruniri interortodoxe, participări ecumenice, conferinţe, activitatea în cadrul Comunităţii de lucru a Bisericilor Creştine din Bavaria (Arbeitsgemeinschaft Christlicher Kirchen), întruniri internaţionale, articole publicate la reviste teologice din ţară şi străinătate etc.

Pe 13 ianurie 2013, data pensionării pr. Mircea Basarab, a fost instalat și noul paroh în persoana pr. Alexandru Nan. Fondatorul a două noi parohii (una în estul Elveției și una în vestul Austriei), pr. Alexandru Nan a fost numit să continue activitatea prodigioasă a pr. Mircea Basarab.

Urmând bogata și diversa activitate a predecesorului său, pr. Alexandru Nan, participă la dialogul ecumenic, reprezentând Parohia și Arhiepiscopia pe plan local și regional. Astfel, pr. Alexandru Nan este reprezentantul Parohiei în „ACK München” și al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în „Comunitatea de lucru a Bisericilor creștine din Bavaria” (Arbeitsgemeinschaft Christlicher Kirchen in Bayern).

Celor care doresc să afle mai multe lucruri despre înființarea Parohiei și despre primii 20 de ani de activitate ai acesteia, le recomandăm cartea pr. prof. dr. Mircea Basarab, Istoricul parohiei ortodoxe române Naşterea Domnului din München, Oradea 1997.

* * *

Pr. drd. Alexandru Dan Nan – preot paroh

Născut la data de 21 iulie 1973 în localitatea Mediaș, jud. Sibiu, pr. Alexandru Nan este absolvent al Seminarului Teologic din Cluj-Napoca (1993) și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” (1997) din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Pr. Alexandru Nan a absolvit un ciclu de Master în Teologie ortodoxă, Secția istorică, din cadrul Facultății de Teologie din Sibiu (1998), iar între 1999-2001, ca bursier al Facultății de Teologie Catolică din Chur (Elveția), a obținut titlul de Master în Teologia catolică (2001).

Între 2001 și 2004 a urmat cursurile de doctorat la Facultatea de teologie catolică din Lugano (Elveția), fiind pe punctul de a finaliza o teză de doctorat cu titlul „Controverse teologice între Bizanț și Imperiul franc în perioada carolingiană”.

Hirotonit diacon pe data de 12 februarie 2004 în Biserica „Sf. Nicolae” din București și preot pe data de 3 aprilie 2004 în orașul Chur (Elveția), pr. Alexandru Nan este fondatorul parohiei „Sf. Parascheva” din estul Elveției și al Parohiei „Nașterea Domnului” din Feldkirch (vestul Austriei). Pr. Alexandru Nan este căsătorit din 2003 cu Daniela Nan, absolventă de Matematică (București) și Teologie (Chur, Elveția), având împreună două fetițe de 9, respectiv 3 ani: Iulia Maria și Irina Alexandra.

În ianuarie 2013, pr. Alexandru Nan a fost numit de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim paroh al parohiei ortodoxe române „Nașterea Domnului“ din München, iar din mai 2014, Protopop pentru nou înființatul Protopopiat Ortodox Român al Bavariei.

Pe lângă lucrarea pastorală desfășurată până acum, pr. Alexandru Nan a activat în Elveția și ca profesor de Religie la Oberstufe (între 2006-2012) și a publicat numeroase studii și articole în diverse reviste și publicații din țară și din străinătate.

* * *

Pr. dr. Mircea Basarab – preot pensionar, fondator al Parohiei „Nașterea Domnului”

Pr. Dr. Mircea Basarab, născut în 12 decembrie 1936 la Sibiu, a intemeiat Parohia ortodoxă română “Naşterea Domnului” din München (1976) și Parohia ortodoxă română “Sfântul Dumitru” din Nürnberg (oct. 1981). Intre 1976 – 2013 a fost parohul Parohiei din München, iar intre 1981 si 1997 si al celei din Nürnberg. Este licenţiat al Institutului Teologic din Sibiu şi al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca, iar din 1978 doctor în Teologie al Institutului Teologic din Bucureşti. În ţară a fost profesor la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca, de unde a plecat la München în 1974 ca bursier al Bisericii Evanghelice din Germania. Pe lângă numeroase studii şi articole publicate în ţară şi străinătate, părintele Mircea Basarab a publicat volumele: Cartea Profetului Amos, Bucureşti, 1980 (teză de doctorat); Ermineutica Biblică, Oradea, 1997; Istoricul parohiei ortodoxe române Naşterea Domnului din München, Oradea 1997; Biserica şi neamul în diaspora, Cluj 2001 și „Istoricul Mitropoliei Ortodoxe pentru Europa Centrală și de Nord”, Oradea 2001.

Comentarii Facebook


Știri recente