Arhiepiscopia Bucureștilor

Parohia Mărcuța din București va găzdui un spectacol dedicat Sfintei Cuvioase Platonida de la Argeș

Foto creditBASILICA / Mircea Florescu (arhivă)

Parohia Mărcuța din București va găzdui duminică un spectacol dedicat Sfintei Cuvioase Platonida de la Argeș.

Piesa „Despina Doamna. Cronica unui destin” va fi pusă în scenă începând cu ora 19:00, în aer liber, în curtea fostei Mănăstiri Mărcuța.

Spectacolul este organizat de Protoieria Sector 2 din Capitală, în parteneriat cu Parohia Mărcuța și Compania teatrală Zona, în contextul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame.

Producția aduce în atenție viața Sfintei Cuvioase Platonida de la Argeș, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, canonizată anul trecut de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Din distribuție fac parte actorii Ana Calciu, Bogdan Iacob, Mihai Coadă, Claudia Vasile, Gabriela Bobeș, Cerasela Popescu și Claudia Negroiu. Scenografia este semnată de Ana Calciu și Daniel Bucur, iar regia îi aparține lui Daniel Bucur.

Accesul publicului este liber. Organizatorii îi invită pe cei interesați să participe la spectacolul desfășurat în cadrul istoric al fostei Mănăstiri Mărcuța.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5