Diaspora

Paris: Hirotesie de citeți și aprecieri pentru corala unică de copii din Parohia La Courneuve

Sorin Ioniţe
Foto creditFacebook / Biserica Ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi” – PARIS

Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din La Courneuve, localitate aflată lângă Paris, și-a serbat duminică, cu anticipație, hramul. Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a vizitat comunitatea cu acest prilej.

Atunci când hramul parohiei cade în zile lucrătoare, comunitățile din diaspora aleg să-l serbeze în cea mai apropiată duminică pentru a permite participarea cât mai multor persoane risipite pe distanțe însemnate și care lucrează în timpul săptămânii.

La sosirea în parohie, Mitropolitul Iosif a oficiat hirotesia în citeți a tinerilor Damian și Andrei, fiii mai mari ai preotului paroh, care de la vârstă fragedă cântă la strana bisericii.

„Urmează și alții”, a spus ierarhul referindu-se la copiii care cântă în strana bisericii și la cei care ajută în altar.

În Parohia La Courneuve s-a format o corală de copii care acordă răspunsurile liturgice la fiecare slujbă. Sursă foto: Facebook / Biserica Ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi” – PARIS

Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat mulțumirea față de preotul paroh Mircea Filip care le-a oferit copiilor din parohie sprijinul să învețe muzica bisericească.

„Aveți o corală foarte frumoasă de tineri care este unică în felul ei. N-avem la nicio parohie o corală a copiilor și tinerilor”, a spus IPS Iosif.

Ascultă mai jos corala de copii și întreaga slujbă de duminică:

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5