Părintele Sorin Șelaru a susținut marți, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, teza de abilitare, proces care îi va permite să conducă lucrări de doctorat după afilierea la o şcoală doctorală.
Evenimentul a avut loc în Biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Din comisia de evaluare au făcut parte Pr. Ștefan Buchiu, de la FTOUB, Pr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, Pr. Răzvan Stan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, precum și Prof. Adrian Lemeni, Directorul Școlii Doctorale „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Lucrarea susținută, intitulată „Fundamentele dogmatice ale organizării și misiunii Bisericii”, a încercat să prezinte în mod sintetic diferite aspecte ale eclesiologiei ortodoxe, în mod special sinodalitatea și principiile teologice care stau la baza vieții sinodale în Biserică.
Susținerea tezei de abilitare are ca obiectiv principal evaluarea expertizei autorului, precum și evidențierea importanței atestatului susținut în mediul universitar.
„I-am urmărit întreaga carieră până astăzi și am văzut că aceasta confirmă pe deplin așteptările și toate investițiile spirituale. S-a afirmat deja în mijlocul profesorilor noștri, dar și pe plan internațional și sunt convins că pe viitor va produce teologie de înaltă calitate și va ajunge la sufletele studenților”, a apreciat Părintele Profesor Ștefan Buchiu.
De asemenea, Pr. Cristinel Ioja a spus despre acest eveniment că este „foarte important pentru teologia ortodoxă în general și pentru teologia dogmatică în special, pentru că, pe de o parte, corpul academic al Facultății în ceea ce privește studiile doctorale se înnoiește și se întărește cu un cadru didactic care a demonstrat competențe deosebite”.
Susținerea tezei de abilitare reprezintă certificarea calității impusă de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Pot susține teze de abilitare numai persoanele care dețin titlul de doctor în știință.
Galerie foto:
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro