În anii de primenire a societății românești, după ’89, atenția multora s-a îndreptat către chipurile de preoți mai înzestrați sacerdotal, între care a excelat și părintele Galeriu. Viața nu i-a fost întotdeauna ușoară. Valurile sorții l-au ajuns uneori cu ce a fost mai rău. Dar le-a trecut cu puterea spiritului său vajnic și neînfrânt.
Moldovean de origine, s-a născut în satul Răcătău-Răzeși (comuna Răcătău), din județul Bacău, la 21 noiembrie 1918, anul Marii Uniri, într-o familie de țărani evlavioși și gospodari.
A urmat studiile liceale, apoi pe cele teologice universitare la Facultatea de Teologie din București. Ca să se întrețină, a activat în perioada interbelică în postul de cântăreț la Biserica Zlătari și secretar de redacție al săptămânalului „Ortodoxia”, condus de părintele Toma Chiricuță, marele predicator bucureștean al epocii.
La biserica aceasta a și fost hirotonit și a urmat cariera clericală ca preot la Podul Văleni, județul Prahova (1943-1947), Biserica „Sfântul Vasile” din Ploiești (1947-1973) și Biserica „Sfântul Silvestru” din București (1973-2003). Căsătoria din anul 1943, cu Argentina-Cristina Vărgatu, i-a adus împlinire familială, având patru băieți: Narcis, Rodion, Ciprian și Serafim.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
