Părintele Patriarh Daniel a primit cheia Municipiului Ploiești

Părintele Patriarh Daniel a primit duminică, la Mănăstirea Ghighiu, cheia Municipiului Ploiești.

Viceprimarul orașului, Daniel Nicodim, a înmânat această distincție Părintelui Patriarh la festivitatea de încheiere a Întâlnirii Tineretului Ortodox din Arhiepiscopia Bucureștilor, desfășurată la Ploiești între 5 și 7 iulie.

„Preafericirea Voastră, îmi exprim recunoștința pentru că vă aflați din nou aici, în mijlocul ploieștenilor. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată municipalității noastre pentru organizarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși”, a spus Daniel Nicodim.

„Vă asigur că în aceste 3 zile tinerii din Arhiepiscopia Bucureștilor, din Serbia, din Basarabia de Sud și din Ungaria s-au simțit foarte bine aici, s-au distrat, au aflat lucruri noi despre istoria noastră, despre credință, neam, țară, au aflat lucruri despre sens și despre Adevăr, despre Hristos și sunt convins că au legat prietenii strașnice și vor rămâne cu amintiri foarte plăcute de la Ploiești”, a adăugat viceprimarul municipiului Ploiești.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a adresat un mesaj tinerilor participanți, în care i-a îndemnat să ducă mai departe ceea ce au trăit și au învățat în aceste zile la ITO Ploiești.

Părintele Patriarh Daniel a mulțumit tuturor celor implicați în desfășurarea activităților dedicate tinerilor din aceste zile.

Mănăstirea Ghighiu a primit în dar de la Patriarhul României tămâie naturală din Oman și mai multe cărți pentru biblioteca așezământului monahal, iar tinerii participanți au primit iconițe cu soborul Sfinților Români.


Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Bucureștilor s-a desfășurat la Ploiești în contextul declarării orașului prahovean drept Capitala Tineretului din România. Cu această ocazie, între 5 și 7 iulie s-a desfășurat Festivalul Let’s Play, care a cuprins mai multe concerte, ateliere, competiții sportive și altele.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…