Părintele Mircea Păcurariu a fost omagiat în satul natal: monument comemorativ şi parastas

În satul Ruşi a fost construit un monument comemorativ în memoria părintelui Mircea Păcurariu, originar din localitatea hunedoreană. Piatra funerară a fost sfinţită duminică, la împlinirea a 40 de zile de la moartea renumitului istoric.

Monumentul este dedicat şi părintelui Ştefan Păcurariu, tatăl său, care a slujit comunitatea din Ruşi timp de 37 de ani, în perioada 1931-1968. Piatra funerară a fost realizată de comunitate pentru a le aminti „de cei care au făcut cinste satului lor”, se menţionează pe site-ul eparhial.

„Părintele Ștefan a lucrat neobosit în via Domnului, ocupându-se de reparația bisericii din Ruși, a bisericii monument istoric din satul Strei, iar între anii 1945-1950 de construcția noii biserici din Strei. Viața deosebită a familiei Preoților Ștefan și Mircea Păcurariu a dus la un respect deosebit în rândul credincioșilor și a preoților care i-au cunoscut”, anunţă Eparhia Devei şi Hunedoarei.

Părintele Mircea Păcurariu, renumit profesor şi academician, a fost condus pe ultimul drum, vineri, 15 ianuarie 2021. El a trecut la Domnul la vârsta de 88 de ani.

Slujba de înmormântare a avut loc în Catedrala mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu şi a fost oficiată de un sobor de arhierei, condus de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Mircea Păcurariu a fost preluat din Catedrala mitropolitană cu onoruri militare și dus la mormântul familiei pregătit la cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu.

Tot acolo este înhumat şi tatăl său, părintele Ştefan Păcurariu.

Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei

Comentarii Facebook


Știri recente