Părintele Marius Cojocaru – slujitor evlavios şi paroh harnic

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Marius Cojocaru (1967-2018), preot coslujitor la Parohia Sfântul Nicolae – Broșteni, Protopopiatul Sector IV Capitală, oficiată sâmbătă, 17 noiembrie 2018, la biserica Parohiei Sfântul Nicolae – Broșteni, Protoieria Sector IV Capitală:


Am aflat cu îndurerare de trecerea din această viață, la vârsta de 51 de ani, a Părintelui Marius Cojocaru, preot coslujitor la Parohia Sfântul Nicolae – Broșteni din Protoieria Sector IV Capitală.

Părintele Marius Cojocaru s-a născut la data de 27 iunie 1967, în comuna Bălțești, județul Prahova, din părinții Ilie și Smaranda. După absolvirea Liceului de Silvicultură din Câmpina, s-a înscris la Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din București.

Dornic să își continue formarea teologică, a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă Andrei Șaguna din Sibiu pe care le-a absolvit cu rezultate foarte bune, în anul 1993. S-a căsătorit cu domnișoara Florina-Eugenia, tânăra familie fiind binecuvântată de Dumnezeu cu doi copii, Bianca-Alexandra și Celestin.

A fost hirotonit diacon și preot în anul 1993, de către Preasfințitul Nifon Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal. Timp de șase ani a slujit ca preot paroh la Parohia Blejoi, Protoieria Ploiești.

În anul 1999, a fost numit preot coslujitor la Parohia Sfântul Spiridon – Nou, în prezent Catedrală Mitropolitană, deținând funcția de paroh în anii 2000-2008. Din anul 2008, și-a intensificat activitatea de slujire preoțească la Parohia Sfântul Nicolae – Broșteni, Protoieria Sector IV Capitală, unde a  fost paroh în perioada 2010-2014, timp în care a renovat casa parohială.

A fost un foarte bun administrator, dobândind în instanță dreptul de proprietate pentru bunurile imobile ale parohiilor Sfântul Spiridon – Nou și Sfântul Nicolae – Broșteni. A deținut funcții în administrația bisericească eparhială, fiind secretar la protoieria Ploiești (1995-1999) și secretar eparhial la Arhiepiscopia Bucureștilor (1999-2004).

Urmare a deosebitei sale activități pastoral – misionare, Părintele Marius Cojocaru a fost hirotesit iconom stavrofor și a primit mai multe distincții, precum Crucea Patriarhală, oferită, în anul 2000, de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, și Crucea Patriarhală a Patriarhiei Ecumenice, acordată în anul 2004 de Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarh Ecumenic.

În aceste momente deosebit de grele pentru familia Părintelui Marius Cojocaru, adresăm familiei un gând sincer de mângâiere, rugându-ne milostivului Dumnezeu să așeze cu drepții sufletul său și să îi dăruiască odihnă în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!           

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndoliată,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto Credit: Public domain

Comentarii Facebook


Știri recente