Pe de o parte iubirea este un dar, pe de alta, trebuie primită şi însuşită activ de noi şi arătată prin fapte. Nu putem rămâne pasivi, nesimţitori la ea. Nu putem fi mântuiţi fără răspunsul nostru activ la iubirea lui Dumnezeu faţă de noi
Iubirea îmbogățește pe fiecare pentru cã primește și dãruiește la nesfârșit, pe când ura sãrãcește, pentru cã nu dã și nu primește nimic.
Iubirea este odihna omului în bucuria iubirii nemãrginite a lui Dumnezeu fațã de el. Iubirea trebuie sã ajungã odatã la o stare în care sufletul se odihnește în ea; dar odihna aceasta nu e monotonã, ci mereu nouã, mereu surprinzãtoare, deși mereu aceeași. Pentru cã Cel iubitor e nesfârșit în darurile Sale. Și omul e ajutat sã creascã în bucuria de aceste daruri mereu noi, mereu sporite, dar ale aceleiași iubiri, ale Aceluiași Iubitor.
Iubirea desăvârşită este una cu Dumnezeu.
Iubirea, lumina şi viaţa – împreună cu adevărul – sunt una.
Iubirea supremă nu este numai singura putere care răzbeşte prin moarte, ci şi cea care deschide zăvoarele sufletului nostru încuiat în vraja răului. Unde iubirea nu poate face nimic, nu există altă putere care să mai poată ajuta.
Iubirea care merge până la a se lăsa răstignită pe cruce este ceea ce dă jertfei nobleţea supremă, sublimul.
Iubirea este unitatea de măsură pentru viaţă. Cu cât iubirea este mai mare, cu atât viaţa este mai adâncă, mai multă.
