Părintele Constantin Nanu (1944 – 2021), slujitor destoinic și statornic

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis la slujba de înmormântare a Părintelui Constantin Nanu, săvârșită în biserica Schimbarea la Față a Domnului, Parohia Breaza de Sus II, Protoieria Câmpina, luni, 01 februarie 2021:


Am aflat cu întristare de trecerea din această viaţă, în ziua de joi, 28 ianuarie 2021, a Părintelui pensionar Constantin Nanu, fost preot paroh la Parohia Breaza de Sus II, Protoieria Câmpina.

Părintele Constantin Nanu s-a născut la data de 26 septembrie 1944, în orașul Breaza, județul Prahova. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din București (1959-1964) și ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1964-1968), obținând titlul de licențiat în teologie.

A fost căsătorit cu doamna Doinița Nanu, profesor de limba și literatura română, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu trei fii: Andrei (inginer), Ștefan (economist) și Costin (economist).

După încheierea studiilor teologice, a fost, timp de doi ani, ghid la Mănăstirea Sinaia din județul Prahova (1968-1970). În anul 1970, a fost hirotonit preot pe seama bisericii Parohiei Talea din Protoieria Câmpina, la care a slujit cincisprezece ani.

În postul de preot paroh în această localitate prahoveană, a realizat o intensă activitate pastoral-misionară și edilitar-gospodărească, a desfășurat lucrări de renovare și dotare a bisericii și a înființat un muzeu parohial.

Datorită experienței pastorale acumulate în cei cincisprezece ani de slujire preoțească, a fost transferat, în anul 1985, după promovarea cursurilor de obținere a gradelor clericale, în postul de preot paroh la Parohia Breaza de Sus II, din orașul prahovean Breaza, parohie pe care a păstorit-o cu multă râvnă și jertfelnicie.

La această parohie a finalizat lucrările la clopotnița bisericii și a efectuat ample lucrări de reparații interioare și exterioare la sfântul lăcaș, încununate cu restaurarea integrală a picturii bisericii, în anul 1992.

Slujba de resfințire a bisericii Parohiei Breaza de Sus II a fost săvârșită la data de 26 iulie 1992 de către vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, care i-a oferit Părintelui Constantin Nanu, cu această ocazie, rangul de iconom stavrofor, distincție bisericească ce se acordă preoților cu o activitate deosebită.

În anul 1993, sub coordonarea sa, a fost edificată o capelă, în cimitirul parohial.

În anul 2015, după 45 de ani de activitate neîntreruptă ca preot paroh, la parohiile prahovene Talea (1970-1985) și Breaza de Sus II (1985-2015), a ieșit la pensie, continuându-și slujirea neîncetată față de Domnul Iisus Hristos şi faţă de semeni.

Acum, la acest ceas de vremelnică despărțire, până la învierea de obşte, Părintele Constantin Nanu lasă în urma sa o moștenire pastorală încununată cu roade alese adunate într-o jumătate de veac de slujire preoțească. A fost un preot bun și destoinic cu o prezență impunătoare și sensibilă, deopotrivă.

A fost apropiat de enoriași, duhovnic înțelegător și slujitor statornic în slujba Domnului și a semenilor, care au găsit întotdeauna un cuvânt duhovnicesc și un glas părintesc la preotul lor.

În aceste momente de întristare pentru familia sa și pentru credincioșii pe care i-a păstorit, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să aşeze sufletul slujitorului Său, preotul Constantin, în ceata drepților, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi. 

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată şi pentru toți cei îndurerați,

Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: stocksnap.io


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente