Reportaj semnat de Narcisa Elena Balaban și publicat în „Ziarul Lumina” din 3 decembrie 2007:
Ieri s-au împlinit nouă ani de când arhimandritul Cleopa Ilie ne povățuiește din ceruri. Clerici și laici de toate vârstele, copii, bunici, văduve și cerșetori vin și astăzi la chilia sa. Datorită miilor de suflete pe care le-a mângâiat, datorită sfaturilor și înțelepciunii sale, părintele Cleopa este socotit unul dintre cei mai iscusiți duhovnici și predicatori ai monahismului românesc. Sâmbătă, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire a marelui duhovnic. La nouă ani de când a plecat la Domnul, părintele Cleopa trăiește încă la Sihăstria.
Maica Domnului i-a salvat viața la două luni după naștere. De aceea, pruncul Constantin a căpătat o mare evlavie față de Sfânta Fecioară. În „biserica” de acasă a învățat să se roage împreună cu toată familia, iar la unsprezece ani știa Acatistul Bunei Vestiri pe de rost. „Eram la desfăcat păpușoi în țarină și aveam cartea de rugăciuni ascunsă sub pănuși. Până când venea tata cu căruța cu păpușoi, mai învățam un icos, un condac”, spunea el.
Lupta cu ispita
Când erau toți frații acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare și le aducea fete tinere la clacă, la depănușat porumb și la alte treburi, doar-doar se va însura vreunul dintre ei. Aceștia însă, îndeosebi Constantin (părintele Cleopa de mai târziu), foloseau prilejul pentru a le povesti fetelor din „Viețile Sfinților” și din alte cărți bisericești. Una dintre ele s-a călugărit.
Odată, tinerii din sat au organizat joc cu lăutari în casa familiei Ilie, după obiceiul din bătrâni. Și pe când s-au adunat ei la joc, unul dintre feciorii casei, Gheorghe, a văzut că icoana Maicii Domnului de pe perete plângea și astfel toți au înțeles că este păcat. Și așa Vasile, Gheorghe și Constantin, ieșind din casă, s-au ascuns. Gheorghe și-a crestat, cu cuțitul, ghetele din picioare, spunându-i mamei, care insista ca ei să se întoarcă la petrecere, „cum să vin la joc, mamă, dacă mi s-au stricat ghetele?”. În acea seară, părinții au înțeles că feciorii lor au ales să-I slujească numai lui Hristos.
Desculț, prin zăpadă, la slujba Utreniei
Părintele Cleopa a intrat cu răbdare în mănăstire. A bătut, alături de fratele Vasile, cu care plecase de acasă, trei zile cu bățul în butucii de la poarta Sihăstriei, zicând neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse” și n-a mâncat nimic. În perioada tinereții, în care a fost ciobanul mănăstirii, „împreună cu frații mei, am avut mari bucurii duhovnicești. Stâna, oile, trăirea în liniște și singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost școală de călugărie și teologie”. Atât de mult citea, încât uita și să mănânce, hrănindu-se doar cu cele duhovnicești.
La început erau puține chilii, încât mai mulți călugări dormeau într-o încăpere, pe jos, pe rogojini. Când suna clopotul noaptea pentru Utrenie, fratele Constantin sărea din somn și, fără să-și mai ia opincile în picioare, fugea desculț prin zăpadă către biserică. A fost și paraclisier la mănăstire, a pictat și icoane, dar spunea el, că „uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez și îi plăcea. Dar eu începusem să mă ispitesc de bani, că singur îmi cumpăram vopselele și cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane”.
A trebuit să suporte piedicile comunismului, găsind singura scăpare în munți, în pustnicie, unde s-a retras în trei rânduri. Acolo a slujit împreună cu Dumnezeu, iar păsările cerului au fost îngerii care i-au dat răspunsurile la strană. Ca stareț al mănăstirii Slatina, a înființat o obște de peste 80 de călugări.
Plângea la Sfânta Liturghie
Dobândise rugăciunea inimii, dar nu se îndepărta de ascultările primite, sfătuia luminat de Duhul Sfânt și plângea la Liturghie, mai ales în timpul epiclezei. Adesea se ascundea să nu-l vadă cei din jur. Părintele Cleopa a fost văzut de ucenici lăcrimând pe când se ruga în chilia sa, la bătrânețe. Era smerit și răbdător, iubitor de liniște și bun predicator, milostiv și văzător cu duhul.
Nici bolile trupești nu l-au ocolit. După vârsta de 70 de ani, bătrânul se simțea tot mai obosit și suferind. Anii petrecuți în munți, precum și încercările prin care a trecut în perioada comunismului ateu l-au marcat enorm. A fost operat de hernie în două rânduri, la Iași, apoi de piatră la rinichi și a suferit și o operație din cauza unei infecții dentare. Bolile continuau să apară, dar el refuza să fie internat, motivând că „mă așteaptă frații mei și mă pregătesc să merg la ei!”.
În preioada septembrie-noiembrie 1998 era evident pentru cei din jur că părintele se simțea chemat în Rai. Vorbea tot mai puțin, cu voce stinsă și mereu repeta aceleași cuvinte: „De acum mă duc la frații mei!”, „Lăsați-mă să plec la frații mei!”… „Mă duc la Hristos! Rugați-vă pentru mine, păcătosul!”
â–² Slujbă de pomenire pentru doi mari trăitori ai Sihăstriei
Un sobor de 16 preoți și diaconi a oficiat, sâmbătă, la Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț, slujba de pomenire pentru arhimandritul Cleopa Ilie, la 9 ani de la trecerea sa la cele veșnice, și slujba de pomenire de 9 zile pentru arhimandritul Ioanichie Bălan. La finalul slujbei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, arhim. Timotei Aioanei, i-a numit pe cei doi mari monahi „misionari” și „propovăduitori, cu timp și fără timp”, ai cuvântului lui Dumnezeu: „Despre părintele Cleopa, ca și despre părintele Ioanichie, se poate vorbi foarte mult, pentru că viața lor a fost închinată slujirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vreme de 50 de ani, împreună, acești doi misionari, alături de alți cunoscuți părinți din această mănăstire și din alte sfinte altare de pe cuprinsul Patriarhiei Române, au propovăduit, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu și au răspândit lumina într-o vreme în care întunericul se găsea pretutindeni”. După cum a precizat arhim. Timotei, părintele Cleopa, prin lucrarea lui, prin rugăciunea lui, prin predica lui, prin misiunea lui, a contribuit în mod deosebit la cunoașterea și deschiderea Mănăstirii Sihăstria către credincioși. Referindu-se la ceea ce a făcut părintele Ioanichie, arhimandritul Timotei Aioanei a menționat că acesta are meritul de a fi scos din uitare și din umbră cuvintele de aur ale părinților duhovnicești din această mănăstire și din alte locuri. „Poate fără strădania părintelui Ioanichie Bălan, fără truda lui de ani de zile, trudă materializată în cele câteva cărți care au ieșit de sub tipar în această perioadă, cuvintele și viața unor mari părinți ai Bisericii Ortodoxe Române, ca și a unor viețuitori români de la Locurile Sfinte, de la Ierusalim sau de la Muntele Athos, ar fi fost puse sub uitare”, a mai spus exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iașilor. După acest moment, soborul de preoți și cele câteva sute de credincioși s-au îndreptat spre cimitir unde, la mormintele părinților pomeniți, s-au citit rugăciuni. La sfârșit, toată lumea a primit, de sufletul celor adormiți, un pachet cu alimente și un pahar cu vin.
â–² Mângâierea pelerinilor
În anii de activitate duhovnicească, sub epitrahilul părintelui Cleopa, au îngenunchiat credincioși de toate vârstele, bogați și sărmani, văduvi și văduve, arhierei și simpli clerici. Tuturor acestora le-a împărtășit, cu sau fără cuvinte, iubirea lui Dumnezeu. Indiferent de oră, din zi sau din noapte, părintele Cleopa îi primea pe toți cu aceeași bucurie și răbdare. A creat, „fără să știe cum, un curent ortodox tradițional de înnoire a vieții monahale și creștinești în mănăstirile și parohiile din centrul și nordul Moldovei”, spunea arhimandritul Ioanichie Bălan, trecut și el la cele veșnice cu doar câteva zile în urmă.
Ca și cum el încă îi așteaptă
Astăzi, duhul părintelui Cleopa e încă viu la Sihăstria. Sute de credincioși din toate colțurile țării urcă agale spre chilia în care a viețuit după aspra rânduială călugărească, iau o binecuvântare, îi spun câte ceva și stau acolo și se reculeg, iar el, Cleopa arhimandritul, îi aude pe fiecare. „Cum să mai dorm, părinte! Când aici e așa o frumusețe!”, exclamă o femeie căreia părintele care are acum grija chiliei îi sugerează să meargă să se odihnească.
Iulia l-a cunoscut pe părintele Cleopa. Astăzi caută să ajungă în fiecare an sau măcar la doi-trei ani la mormântul lui. Abia astăzi conștientizează ce binecuvântare i-a fost dat să cunoască încă din copilărie. „Părintele Cleopa făcea multe minuni, multe rugăciuni pentru oamenii necăjiți și cu probleme care veneau la el. De când eram mică, mama m-a adus aici la Sihăstria și l-am cunoscut. Eram destul de mică, dar simțeam, aveam o altă stare, chiar copil fiind. Eram, cred, mai liniștită, mai cuminte”, spune tânăra de 21 de ani, din București.
Alte mii de credincioși au auzit de duhovnicul de la Sihăstria după moartea sa. „Acum doi ani, sora mea a fost internată la psihiatrie. Am mers pe la mănăstirile din Dobrogea, căci sunt din Mangalia, dar nu-mi propusesem să ajung și în Moldova. Când am venit într-o excursie aici, nici nu realizam unde sunt. Am intrat în chilia părintelui Cleopa și eram dezorientată. I-am spus că nu știu cine este, că nu am citit nimic despre el. Vorbeam singură lângă straiele lui și îi spuneam că nu-mi doresc decât ca sora mea să fie om, să facă mâncare ca orice femeie… Prin rugăciuni, sora mea astăzi face mâncare și este mai bine”, ne mărturisește cu lacrimi în ochi Luminița Corban, de 46 de ani, din Mangalia, care vine la Sihăstria pentru a treia oară.
Binecuvântarea de la mormânt
Pereții chiliei stau căptușiți de icoane și fotografii ilustrând crâmpeie din viața monahului, iar calendarul ortodox din perete s-a oprit la anul 1998. Candela este mereu aprinsă, iar vocea lui răsună. „Răbdare, răbdare, răbdare…”.
E neobișnuit de cald pentru o zi de decembrie, în inima munților. Brazii foșnesc sub cerul înalt și credincioșii vin în cimitir să-l pomenească pe povățuitorul lor. Clopotele împrăștie glas de rugăciune și toți cântă „Hristos a înviat din morți!”. O tânără stă în genunchi de la începutul slujbei și nu se mai oprește din plâns. După ce se termină parastasul, lumea se retrage, dar ea rămâne acolo, lângă mormânt, și vorbește cu el… se roagă ca unui sfânt. Va fi plecat poate de acolo mai întărită, mângâiată și binecuvântată.
