Patriarhul Daniel: Să trăim ca oameni duhovnicești liberi care caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu
„Să trăim ca oameni duhovnicești liberi care caută mai întâi Împărăția iubirii lui Dumnezeu prin rugăciune și prin fapte bune”, a îndemnat duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe”. Preafericirea…
Peste 300 de elevi au participat la un proiect cultural-filantropic dedicat vârstnicilor unui centru din jud. Suceava
Peste 300 de elevi au participat sâmbătă la un proiect cultural-filantropic dedicat vârstnicilor de la căminul din Solca, județul Suceava. Manifestarea a avut loc în cadrul celei de-a cincea ediții a festivalului „Sânzienele Copiilor”, desfășurată…
În cea mai lungă zi a anului, muzica este sărbătorită în întreaga Europă
Ziua europeană a muzicii este aniversată în fiecare an în data de 21 iunie, când este și solstițiul de vară, cea mai lungă zi a anului în emisfera nordică. Evenimentul promovează muzica în toate formele…
Au fost desemnați candidații pentru slujirea de Mitropolit al Basarabiei
Sâmbătă au fost desemnați candidații pentru slujirea de Mitropolit al Basarabiei, în urma lucrărilor desfășurate în cadrul Sinodului mitropolitan reunit la Chișinău. În urma consultărilor și a votului secret, membrii Sinodului i-au propus pe Preasfințitul…
Programul slujirii ierarhilor în Duminica Sfinților Athoniți
În Duminica Sfinților Athoniți, a treia după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la…





