Parastas pentru victimele pandemiei, la Suceava

Victimele pandemiei vor fi pomenite miercuri în Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, anunţă eparhia. Slujba va fi oficiată în contextul împlinirii unui an de la diagnosticarea primului caz de Covid pe teritoriul țării noastre. 

„Se vor săvârși, miercuri, 3 martie 2021, începând cu ora 7:00, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și o slujbă de pomenire pentru sufletele victimelor infectării cu virusul SARS-CoV-2, Suceava fiind unul dintre județele cele mai afectate”, se menţionează pe site-ul eparhial.

Printre victimele pandemiei se numără şi Arhiepiscopul Pimen. Ierarhul a trecut la cele veșnice în data de 20 mai 2020 şi a fost înmormântat la Sihăstria Putnei.

Ziua de 3 martie avea o semnificaţie specială pentru arhiepiscopul care a condus eparhia din 1991 până la moartea sa.

„Cu acest prilej va fi pomenit și vrednicul Părinte Arhiepiscop Pimen, care la data de 3 martie 1991 a fost instalat ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în urma deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 24 ianuarie 1991”.

Arhiepiscopul Pimen s-a născut în 1929 la Greabănu, județul Buzău. A fost tuns în monahism în 1951 și hirotonit ieromonah în 1957. În 1978 și 1979 a slujit la Reprezentanța Patriarhiei Române de la Ierusalim, iar apoi a fost Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. A fost ales Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților în 1991, după reînființarea eparhiei.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei

Comentarii Facebook


Știri recente