Parastas pentru Regele Mihai la doi ani de la moarte. Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Calinic

Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat sâmbătă, în necropola regală de la Curtea de Argeș, slujba de pomenire la împlinirea a doi ani de la trecerea în veșnicie a Regelui Mihai.

Rugăciunea de la mormânt s-a desfășurat privat, doar în prezența Familiei Regale.

După încheierea slujbei parastasului, membrii familiei regale au depus coroane cu flori la mormintele regelui Mihai și a reginei Ana, precum și la mormintele regelui Carol al II-lea și a reginei Elena.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani.

În data de 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

 


Știri recente

Hramul Catedralei din Alexandria – 2026 | În imagini

Catedrala din Alexandria și-a sărbătorit hramul duminică, 30 august 2026, printr-un moment liturgic solemn. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim de Skopelos, Episcop-vicar…