Parastas pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală, la Sâmbăta de Sus

La Mănăstirea „Sfinții Brâncoveni” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a avut loc ieri, 29 august, în ziua de prăznuire a Tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul, o slujbă de pomenire pentru mitropolitul Antonie Plămădeală, la nouă ani de la trecerea sa la Domnul, informează „Ziarul Lumina”.

La slujbă au participat, alături de obștea monahală de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mihai Plămădeală, fratele vrednicului de pomenire mitropolit, membri ai familiei, credincioși care păstrează vie memoria marelui ierarh. Slujba de pomenire a fost oficiată în după-amiaza zilei de ieri, conform celor precizate de arhimandritul Ilarion Urs, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus.

De asemenea, azi, după oficierea Sfintei Liturghii, va fi oficiată slujba de Parastas pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală, în paraclisul mănăstirii, precum și o slujbă de pomenire la mormântul acestuia din incinta așezământului monahal, conform celor precizate de părintele stareț Ilarion Urs.

Pe 29 august 2005, venerabilul mitropolit Antonie Plămădeală a trecut în lumea drepților. Pentru credincioșii ardeleni, păstoriți vreme de 23 de ani de mitropolitul Antonie, sărbătoarea din 29 august a devenit zi de pelerinaj la mormântul ierarhului din incinta mănăstirii brașovene.

Obștea monahală de la Sâmbăta de Sus îi păstrează o pioasă amintire Mitropolitului Antonie Plămădeală, acesta fiind considerat cel de-al treilea ctitor al mănăstirii. Aici a ridicat noua incintă, clădirile anexe, Academia Teologică, a înființat biblioteca și expoziția de obiecte bisericești, carte veche și icoane pe sticlă. Ierarhul a rezidit din temelie incinta mănăstirii, lucrare pe care a început-o în anul 1985. Sub pretextul că se va construi o sală unde vor fi expuse obiecte de patrimoniu, ierarhul a reușit să zidească o biserică nouă, pe lângă cea mică voievodală. Sub îndrumarea acestuia s-au făcut reparații capitale și s-a restaurat pictura de la vechea biserică brâncovenească. După 208 ani de la dărâmarea ei în anul 1785, Mânăstirea „Brâncoveanu”, la 15 august 1993, s-a sfințit biserica nouă cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, ca și întreaga mănăstire.

Comentarii Facebook


Știri recente