Palatul Versailles, unul dintre cele mai remarcabile monumente din Franța, poate fi vizitat și în realitate virtuală.
În urma unui parteneriat cu Château de Versailles, Google a creat un tur virtual al reşedinţei lui Ludovic al XIV-lea, fiind cel mai amplu proiect de fotogrammetrie realizat vreodată la Palatul Versailles, informează news.ro.
Pot fi vizitate astfel 21 de camere și admirate peste 100 de picturi, sculpturi şi alte opere de artă.
Tot în Franța, la Pont d’Arcole și la Place de la Bastille, dispozitivele speciale oferă posibilitatea de a vedea cum arăta orașul în 1789.
Palatul Versailles devine reședință regală permanentă începând cu anul 1682. În 1837 a devenit primul muzeu de istorie al Franței.
Orașe din lume cu atracții virtuale
Prin intermediul tehnologiilor virtuale, pasionații pot vizita Muzeul National de Istorie Naturală din Washington și au posibilitatea de a vedea cum prind viață electronică speciile dispărute.
În Irlanda, la Waterford, Muzeul Comorilor oferă ocazia vizitatorilor de a parcurge virtual viața vikingilor, iar în Darwin, Australia, turiștii pot încerca să retrăiască bombardamentul portului din februarie 1942.
Și în Dubai, cele 125 de etaje de la Burj Khalifa pot fi urcate virtual.
Atracții virtuale în România
Mamaia este prima staţiune din țară care poate fi vizitată de acasă, graţie unor ochelari virtuali.
Şi multe muzee din ţară pot fi vizitate cu ajutorul tururilor virtuale. Unul dintre ele, este Muzeul ASTRA din Sibiu.
Foto credit: News.ro