Episcopul Nestor a binecuvântat marți lucrările de modernizare realizate la clădirea Palatului de Justiție din Deva. Slujba de binecuvântare a deschis recepția festivă a lucrărilor.
La eveniment au fost prezenți Radu Marinescu, Ministrul Justiţiei, Gheorghe-Liviu Odagiu și Narcis Erculescu, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Gianina – Viorica David, președintele Tribunalului Hunedoara, Ioana Nicoleta Gheberta, președintele Judecătoriei Deva, reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții și alți invitați.
Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei i-a îndemnat pe magistrați să ceară, cu smerenie, ajutorul lui Dumnezeu în activitatea pe care o desfășoară, amintindu-le de Regele Solomon din Vechiul Testament cunoscut pentru judecățile sale pline de înțelepciune.
„Acest nou sediu nu reprezintă doar o investiție în infrastructură, ci și o investiție în încrederea pe care cetățenii o au în justiție. Este esențial ca instanțele să dispună de condiții adecvate pentru a îndeplini misiunea nobilă, aceea de a asigura aplicarea legii într-un mod corect și echitabil”, a spus Ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Clădirea istorică din Deva, veche de peste un secol, a fost reabilitată și urmează să fie dată în folosință.
Lucrările de renovare și modernizare a Palatului de Justiție, care cuprinde Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva, au fost demarate în urmă cu aproximativ patru ani, fiind finanțate de Compania Naţională de Investiţii.

Sursă foto: Episcopia Devei și Hunedoarei






