Membrii și voluntarii Asociației San Lorenzo dei Romeni a Episcopiei Italiei, cărora li s-au alăturat reprezentanții mai multor parohii românești din peninsulă, i-au vizitat marți pe copiii români internați la Spitalul Bambino Gesù din Roma.
Oaspeții le-au oferit micilor pacienți jucării, pască tradițională, bonuri de masă și alte daruri, precum și darul neprețuit al împreună-rugăciunii și al Sfintei Euharistii.
Copiii au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului și au socializat cu vizitatorii, luând curaj în încercarea prin care trec.
„La finalul activității, am realizat că darurile cele mai prețioase sunt cele care nu pot fi cumpărate: iubirea, timpul și speranța. Fiecare zâmbet de pe chipurile copiilor ne-a reamintit de puterea comunității și de cât de important este să fim uniți în iubirea lui Dumnezeu”, transmite doamna preoteasă Ecaterina Țuțuroi, Președinta Asociației San Lorenzo dei Romeni.
De cinci ani de zile, Asociația San Lorenzo dei Romeni a Episcopiei Italiei oferă lunar tichete de masă pentru părinții care-i însoțesc la tratament pe copiii români internați la Spitalul Bambino Gesù din Roma.
Aproximativ 1.800 de copii din România sunt tratați anual la Spitalul Pediatric „Bambino Gesù” din Roma. Spitalul a fost înființat de Biserica Romano-Catolică în apropiere de Vatican și este cel mai mare centru de cercetare pediatrică din Europa.
Vezi și:
Sursa foto: Episcopia Italiei