Operat cu succes în ziua în care a împlinit 80 de ani, Arhiepiscopul Argeșului mulțumește pentru felicitări

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost operat cu succes la piciorul stâng, pentru refacerea afecțiunii suferite la rotulă, arată un comunicat de presă al eparhiei.

Intervenția a avut loc joi dimineață, în ziua în care ierarhul împlinește vârsta de 80 de ani.

Arhiepiscopul Argeșului se simte bine și urmează procedurile medicale postoperatorii specifice. IPS Calinic mulțumește pentru felicitările primite:

„Înaltpreasfinția Sa multumește cu recunoștință Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru rugăciuni și mesajul adresat cu prilejul aniversării zilei de naștere, domnului doctor conferențiar universitar Ene Răzvan, șeful secției de ortopedie, doamnei doctor Liliana Mirea, șefa Secției ATI, cadrelor medicale de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, tuturor Ierarhilor Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, clerului, cinului monahal, credincioșilor și credincioaselor, pentru toate rugăciunile, gândurile de încurajare și de felicitare”, se precizează în comunicatul citat.

Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a suferit un accident la piciorul stâng duminică, după slujba de sfințire a unei troițe în zona Drumului Național 73 – Rucăr-Bran.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului


Știri recente