Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, se împlinește prin dialogul cu El: PS Veniamin

„Omul fiind creat după chipul lui Dumnezeu, se împlinește prin dialogul cu Dumnezeu”, a subliniat duminică Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

„Acest dialog este posibil, pentru ca omul trebuie să dobândească asemănarea cu Dumnezeu, viața veșnică constând în cunoașterea lui Dumnezeu și a Fiului Său, domnul Hristos. Din păcate, omul contemporan uită scopul vieții creștine și vrea împlinirea sa în lumea de aici, departe de Dumnezeu”, a mai spus ierarhul.

Preasfinția Sa a mai subliniat că Dumnezeu S-a descoperit gradual în istorie și plenar prin Fiul Său, Care a venit în lume să răscumpere întreg neamul omenesc și a explicat de ce părinții Sinoadelor ecumenice au luptat pentru păstrarea adevărului și mărturisirea acestuia în viața noastră.

Preasfințitul Părinte Veniamin a slujit, în Duminica a 7-a după Paști, dedicată Părinților de la Sinodul I Ecumenic, la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Badicul Moldovenesc, Republica Moldova.

Părintele episcop l-a felicitat pe Părintele Paroh Anatolie Cristea și pe credincioșii participanți la Sfânta Liturghie, îndemnându-i să intensifice rugăciunea și să folosească timpul vieții pentru a se sfinți, adică pentru a fi în comuniune cu Cel care i-a creat.

Foto credit: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente