Ocrotitorii şcolilor de teologie au fost sărbătoriţi la Arad

De sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, la Arad au avut loc mai multe manifestări religioase şi culturale.

Cei trei mari ierarhi au fost declaraţi patronii duhovniceşti ai învăţământului teologic la Congresul de teologie de la Atena din 1936.

În cursul dimineţii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în Catedrala Veche, fiind precedată de slujba Utreniei.

Din soborul slujitorilor au făcut parte: Pr. prof. univ. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie, Pr. Pompiliu Gavra, directorul Seminarului Teologic din Arad, Conf. univ. Teofan Mada, vicar administrativ, Protos. lect. univ. Iustin Popovici, consilier cultural, Arhid. asist. univ. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial, Arhid. Mircea Proteasa, consilier economic, precum și ceilalți profesori ai facultății și seminarului, din eparhia Aradului.

Omilia a fost rostită de Protos. lect. univ. Nicolae M. Tang, care a evidențiat pe scurt biografia celor trei ierarhi, precum și principalele lor contribuții la teologia și viața Bisericii.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de studenții teologi și elevii seminariști conduși de Conf. univ. Mircea Buta.

După oficierea Sfintei Liturghii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului a săvârșit slujba de pomenire pentru ierarhii, dascălii, studenții și ostenitorii școlilor teologice arădene.

La final, ierarhul a adresat studenților teologi și elevilor seminariști câteva îndemnuri de conduită morală.

După finalul cuvântării Pr. prof. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie, a adresat cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul pentru purtarea de grijă și atenția deosebită acordate celor două școli de teologie din eparhia Aradului.

Moment artistic şi lansarea anuarului

După aceasta au urmat activitățile academice și artistice care s-au desfășurat în Aula Facultății de Teologie.

Programul religios-cultural a continuat cu susținerea unei disertații prezentată de către Pr. prof. univ. Ioan Tulcan, în care a evidențiat învățătura despre Sfânta Treime, la cei doi Părinți capadocieni și la Sfântul Ioan Gură de Aur, dar și extinderea acesteia în ecleziologie și antropologie.

A urmat un scurt moment artistic în care au fost recitate, de elevii seminariști, trei texte emblematice din cei trei mari părinți sărbătoriți, intercalate de trei piese corale, interpretate de corala bărbătească a facultății, condusă de Arhid. asist. univ. Tiberiu Ardelean.

În cadrul aceleași manifestări a fost lansat și Anuarul Facultății de Teologie, care cuprinde valoroase studii și contribuții științifice ale cadrelor didactice din Facultatea de Teologie arădeană, precum și o cronică a evenimentelor care au avut loc în anul universitar 2017-2018.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

Comentarii Facebook


Știri recente