Ocrotitorii învăţământului teologic cinstiţi la Arad

Manifestări culturale la Arad

Ocrotitorii învăţământului teologic, Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de aur, au fost cinstiţi luni, 30 ianuarie 2017, la Arad. După Sfânta Liturghie oficiată în vechea catedrală a oraşului, în incinta facultăţii de Teologie Ilarion V. Felea au fost organizate mai multe manifestări culturale şi religioase, informează Protos. Iustin Popovici, Consilier Mass Media al Arhiepiscopiei.

IPS Timotei către studenţii teologi arădeni: „noi suntem chemați să păstrăm dreapta credință a Bisericii și să o arătăm lumii” – Basilica.ro

În deschiderea evenimentului, părintele decan Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, a mulțumit IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi doamnei Ramona Lile, rectorul Universităţii Arad, pentru sprijinul acordat Facultății de Teologie.

Invitată la cuvânt, doamna rector a mulțumit pentru invitație, felicitând pe IPS Arhiepiscop Timotei, cât și conducerea Facultății din Arad pentru dezvoltarea acestei instituții, ceea ce duce firesc și la creșterea prestigiului Universității. De asemenea, a fost manifestată dorința de rodnică colaborare, la fel ca şi până acum, între Universitate și Arhiepiscopie în vederea promovării valorilor comune, ne-a transmis Pr. Dr. Filip Albu de la Facultatea de Teologie din Arad.

Părintele prof. Călin Teuca, directorul seminarului arădean  a evocat, la rându-i, aceeași bucurie a conlucrării dintre cele două instituții teologice.

În continuare, arhid. asist. drd. Tiberiu Ardelean a susţinut referatul intitulat Rugăciunile dipticelor după Prefacere – asemănări și deosebiri în cele două Liturghii, a Sf. Ioan Gură de Aur și a Sf. Vasile cel Mare.

Apoi, a urmat un scurt moment artistic în care au fost recitate de elevii seminariști trei texte emblematice din cei trei mari părinți sărbătoriți, intercalate de trei piese corale interpretate de corala bărbătească a Facultății, condusă de Conf. Dr. Mircea Buta.

Cuvântul de încheiere a aparținut  IPS Arhiepiscop Timotei care a mulțumit lui Dumnezeu pentru această unitate dintre Biserică și Școală, cât și pentru dăinuirea acestei comuniuni, spre care trebuie să tindem mereu. Ea dă mărturie și despre unitatea noastră națională, de care s-a făcut pomenire de curând. Tocmai de aceea hramurile catedralelor din țară sunt închinate acestei serbări a unității, sugerate atât de cea a Sfintei Treimi (Arad și Sibiu) cât și de cea a Sfinților Trei Ierarhi (Iași și Timișoara).

Tot în acest context, făcând referire la anul comemorativ 2017, Chiriarhul a vorbit despre grija pe care vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian avut-o permanent faţă de învăţământul teologic.

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente