O parohie a oferit hrană bolnavilor de Covid-19. Mărturia unui preot asistent medical

Parohia Tohanul Nou din județul Brașov a făcut milostenie în Sâmbăta Morților oferind hrană bolnavilor de Covid-19 de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. Părintele de la capelă, Bogdan George Brânzea, care este și asistent medical, a povestit despre experiența sa de dublă slujire: duhovnicească și medicală.

Cei 90 de pacienți au primit hrană caldă și provizii de alimente în valoare de 5.000 de lei prin sprijinul parohiei.

„Împreună ne-am hotărât ca anul acesta, în ziua de pomenire a celor adormiți, să venim în sprijinul bolnavilor infectați de Covid și să aducem un strop de bucurie și încurajare celor care suferă de această grea boală”, a afirmat Părintele Ștefan Spîrchez de la Parohia Tohanul Nou.

Slujba de pomenire pentru cei plecați la Domnul a avut loc în capela spitalului. Părintele Bogdan George Brânzea le-a mulțumit credincioșilor, afirmând că răspândirea infecției cu coronavirus SARS-Cov-2 pune „o presiune enormă pe psihicul nostru, pe viața noastră și pe sănătatea noastră, a celor care îi îngrijim și ne desfășurăm activitatea în mijlocul lor”.

El a vorbit și despre interacțiunea pe care o are cu bolnavii în dubla sa calitate de preot și asistent medical.

„Mă impresionează suferința lor, uneori deznădejdea lor, dar și dorința lor de a ieși învingători din această luptă. Și atunci când intru la ei în salon, în calitate de asistent medical sau de preot, își dau seama că nu sunt singuri în această luptă, că e și Hristos Domnul alături de ei, prin Sfânta Euharistie pe care o administrez ca pe câmpul de luptă, îmbrăcat în combinezon și fără veșminte liturgice, cu rânduiala rostită din minte, pentru că nu am voie să intru cu cărți sau alte accesorii”, a spus Părintele Brânzea.

Spitalul primește săptămânal donații în alimente. A primit și de la credincioși din parohiile Dumbrăvița, Brașov, Codlea și Vulcan.

După externare, foști pacienți devin voluntari și se implică în acțiuni de sprijin pentru spital.

Incidența cumulată a cazurilor confirmate de Covid-19 la mia de locuitori pentru ultimele 14 zile în județul Brașov, era joi de 2,88. Județul numără 358 pacienți internați în spitale, dintre care 29 la secții de Terapie Intensivă. Alte 2.726 de persoane sunt în carantină sau izolare la domiciliu.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente