O nouă poartă către cer în Protopopiatul Iași 2

Altarul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din parohia Tomești Deal, Protopopiatul Iași 2, județul Iași, a fost sfințit duminică, 15 septembrie 2013, de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul. Lăcașul de închinăciune a fost ridicat în doi ani, cu sprijinul credincioșilor și al Primăriei Tomești, potrivit Ziarul Lumina.

În urmă cu doi ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, se înființa în Protopopiatul Iași 2 parohia Tomești Deal. Noua parohie a fost pusă sub ocrotirea Maicii Domnului. Prin implicarea autorităților locale, în frunte cu primarul comunei Tomești, Ștefan Timofte, lăcașul de închinăciune al parohiei a fost ridicat și acoperit. Pentru a se oficia sfintele slujbe, s-a rânduit ca altarul bisericii să fie târnosit în data de 15 septembrie de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Întrucât vremea a fost neprielnică, mai întâi a fost oficiată Sfânta Liturghie în lăcașul de închinăciune, apoi s-a săvârșit sfințirea. La final, cei peste 400 de credincioși prezenți au avut posibilitatea să se închine sfintei mese. Pentru osteneala depusă atât la parohia Tomești Deal, cât și la parohia Măcărești, părintele paroh Nicolae Cătălin Luchian a primit rangul de iconom stavrofor. „Primarul Ștefan Timofte, unul dintre cei mai darnici și activi primari din Protopopiatul Iași 2, în ceea ce privește grija pentru sfintele lăcașuri, a primit Crucea Moldavă pentru mireni. El a menționat în cuvântul adresat cu acest prilej că distincția primită îl încurajează să sprijine mai mult parohiile care au lucrări de construcție sau de reparație a sfintelor lăcașuri”, a relatat pr. Vilie Doroșincă, protopop al Protopopiatului Iași 2. Parohia Tomești Deal a fost înființată în luna iulie a anului 2011, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Terenul pentru construirea noii biserici a fost oferit de Primăria comunei Tomești, prin intermediul primarului Ștefan Timofte. Construcția lăcașului de închinăciune a început în luna octombrie a anului 2011, când s-a turnat fundația. Apoi, lucrările au fost reluate în anul 2012, ajungând aproape de finalizare în acest an. Biserica parohiei Tomești Deal urmează să fie pictată și împodobită cu mobilier.

Comentarii Facebook


Știri recente