Parohia bucureșteană Brâncuși, Paraclis Patriarhal, anunță a treia ediție a serilor culturale cu care și-a obișnuit enoriașii. Evenimentul va avea loc în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie.
Noutatea programului din acest an este participarea Ansamblului Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române.
Serile Culturale Brâncuși
Seara 1: Corul Evia
În prima seară a evenimentului, 31 octombrie, Corul Evia va susţine un concert în incinta bisericii parohiale, de la ora 19:00.
Corul Evia al Parohiei Brâncuși este format din iubitori ai muzicii corale și membri ai comunității locale, fiind recunoscut pentru interpretările sensibile și profunde ale unor lucrări de factură spirituală și folclorică. Repertoriul lor reflectă diversitatea culturală și spirituală a României, punând accent pe autenticitate și emoție.
Sub bagheta dirijorului Eduard Dinu, programul muzical va include lucrări valoroase din repertoriul religios, dar și piese folclorice care evocă tradițiile autentice românești, oferind o experiență sonoră emoționantă și variată.
Seara va fi prezentată de Bogdan Chenciu.
Seara 2: Classic Delights
A doua seară culturală, 1 noiembrie, aduce un concert în aer liber, în curtea bisericii, începând cu ora 19:00.
Intitulat Classic Delights – spectacolul va fi susținut de MH (Maester Hiram) Orchestra și soliștii: sopranele Mihaela Vîrban, Miruna Iancu și Daniela Bucșan, tenorii George Vîrban și Andrei Mihalcea, alătuir de baritonii Cristian Ruja și Teodor Vădana.
MH Orchestra este singura orchestră de salon profesionistă din țară. Managerul orchestrei este Radu Petrovici – contrabasist, Manager Interimar al Teatrului National de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Ascultătorii se vor bucura de transcripții și aranjamente special concepute pentru orchestra de salon, datorită cărora multe lucrări scrise pentru marile orchestre simfonice pot fi interpretate și de acest ansamblu mai mic. Este vorba de uverturi de Richard Wagner, simfonia a 6-a de Piotr Ceaikovski, operete și opere, valsuri sau polci.
Seara 3: Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române
Cu începere de la ora 18:00, a treia seară aduce în fața publicului Ansamblul Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române.
Concertul va fi prezentat de Alexandra Velniciuc și Bogdan Chenciu.
Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române a luat fiinţă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la scurt timp după înfiinţarea primului „corp de jandarmi” de către domnitorul Grigore – Alexandru Ghica. Ea a evoluat odată cu „Arma” pe care a însoţit-o şi a reprezentat-o de-a lungul timpului, la principalele evenimente, fiind integrată organic în structurile ei şi acţionând în toate împrejurarile, ca un adevărat factor educaţional profesionist.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu