O nouă biserică în comuna clujeană Mociu

O nouă biserică va fi construită în parohia clujeană Mociu. Locașul de rugăciune va fi ridicat în satul Zorenii de Vale, pe un teren aflat în apropierea școlii din localitate. Această nouă biserică va deservi credincioșii ambelor parohii din comuna Mociu. Părintele Mitropolit Andrei Andreicuț va face joi, 7 februarie, o vizită de lucru în satul Zorenii de Vale, unde va fi ridicat noul locaș de cult, după cum informează radiorenasterea.ro

Potrivit părintelui Iustin Câmpean, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va binecuvânta începerea lucrărilor: „Dorim ca împreună cu credincioșii parohiilor Mociu I și Mociu II să construim o biserică în care să slujească alternativ preoții celor două comunități, iar inițiativa noastră prinde contur. Am găsit locul cel mai potrivit, în centrul satului Zorenii de Vale, așa cum a fost dorința Înaltpreasfințitului Andrei și a oamenilor. Părintele Mitropolit va veni joi pentru a vedea acest loc și pentru a ne da binecuvântarea să începem lucrările și să le ducem la bun sfârșit”.

Se intenționează ca lucrările la aceasta nouă biserică să demareze în acest an.

Comentarii Facebook


Știri recente