O mănăstire din Elveţia va organiza cursuri de muzică psaltică pentru copiii între 7 și 16 ani

Mănăstirea „Sfântul Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu” din Elveția va organiza cursuri de muzică psaltică pentru copiii şi adolescenţii între 7 și 16 ani.

Cursurile vor fi desfăşurate în zilele de sâmbătă în cadrul școlii mănăstirești „Sfântul Grigorie Dascălul”, între orele 15:00 şi 17:00.

Primul curs va avea loc sâmbătă, 28 octombrie.

Lecţiile de muzică psaltică vor fi susţinute de Protopsaltul Ion Minoiu, membru al grupului Psaltic „Nectarie Protopsaltul” din București, profesorul de muzică psaltică al obștii monahale.

„Pentru cei mai mari vom organiza și cursuri de liturgică și de tipic, astfel încât copiii și tineriii să poată ajuta la strană în parohiile din care fac parte”, au precizat organizatorii.

Înscrierile se fac pe adresa: [email protected] şi sunt deschise până în 27 octombrie.

Foto credit: Doxologia / Bogdan Bulgariu

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…