Când încerci să vorbești despre frumusețea tainică a sătucului de maici de la Suzana, cuvintele se dovedesc neputincioase, sărace, lipsite de vlagă. De aceea e bine să calci locul. Să-i vezi căsuțele, florile, pridvoarele. Și caut-o pe maica stareță Teofana Popescu și ascult-o. Tot ce va rosti cuvioșia sa te va așeza în pacea unei rugăciuni și-ți va descoperi chipul tău cel adevărat, care va pricepe frumosul ca pe un dar, ce te va opri să trișezi atunci când îl oferi celui de lângă tine. Căci în aproapele Îl vei descoperi pe Hristos.
Deși aflată în buza șoselei care leagă Brașovul de Capitală prin Vălenii de Munte, Mănăstirea Suzana, din Arhiepiscopia Bucureștilor, este un așezământ izolat. Uneori, neguri și cețuri o fac nevăzută.
A fi la dispoziția celor care caută
Noi am cunoscut frumosul la Suzana ascultând-o pe maica stareță Teofana și ne-a fost mai ușor. Am înțeles de la cuvioșia sa ce înseamnă, până la urmă, la vremuri de încercări nebănuite, o mănăstire. Și mai ales ce misiune îndeplinește ea în acest ceas al prezentului nostru atât de grăbit, sec și lipsit de speranță.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
